Agresiunile asupra pădurarilor vor fi considerate ultraj

Ministrul Mediului Tanczos Barna vine cu o veste foarte bună: propunerea sa legislativă ce are în vedere o mai bună protejare a personalului silvic din România a trecut de Senat.

Astfel, ministrul, care este şi senator din partea UDMR, a anunţat Senatul, a adoptat proiectul de lege iniţiat pentru protejarea pădurarilor. Senatul este deocamdată prima cameră sesizată în acest caz.

Dacă legea va trece şi de Camera Deputaţilor în forma actuală şi va fi promulgată de preşedintele Iohannis, agresarea pădurarilor va fi încadrată la ultraj  în România, cu limite superioare ale pedepselor.

“Senatul a adoptat, în calitate de primă cameră sesizată, proiectul de lege, inițiat de mine, pentru protejarea pădurarilor,

Este inacceptabil ca viața pădurarilor să fie pusă în pericol. Recent, hoții de lemne au atacat un pădurar din județul Dâmbovița.

Am depus un amendament la Codul Penal care prevede ca agresiunile împotriva pădurarilor să fie considerate infracțiuni”, a scris ministrul Mediului pe pagina sa de Facebool, luni seara.

În expunerea de motive a legii iniţiate chiar de Tanczos Barna, el arată că numărul de pădurari care au fost…

Citeste continuarea Aici

Citește și