În China, copiii nu se vor mai putea juca online decât trei ore pe săptămână
China impune noi reguli asupra industriei de gaming, copiii cu vârste de până în 18 ani, vor avea doar trei ore pe săptămână pentru a se juca online, conform noilor reguli publicate de Administraţia Naţională de Presă şi Administraţie din China.
În urma acestor serii de reglementări, de la protecţia datelor la măsuri anti-monopol, mişcarea reprezintă o nouă lovitură îndreptată asupra giganţilor din industria de gaming, precum Tencent şi NetEase, scrie CNBC.
Astfel, minorii se vor putea juca jocuri video o singură oră pe zi între orele 20 şi 21, în weekenduri şi în timpul sărbătorilor legale, regulile fiind implementate pentru a proteja sănătatea fizică şi mintală a copiilor.
„În prezent, există 110 milioane de minori care joacă jocuri video în China şi ne aşteptăm ca noile reguli să conducă la un declin al numărului de jucători”, spune Daniel Ahmad, senior analist al Niko Partners, companie specializată în furnizarea de date pentru industria de gaming din Asia.
În contextul regulamentului, aceste noi reguli se vor aplica asupra companiilor care oferă servicii de jocuri online minorilor, limitându-le abilitatea de a-i…
Citeste continuarea Aici