Sfârşitul „epocii de aur” în Germania, odată cu plecarea cancelarului Angela Merkel

În Germania, sub conducerea cancelarului Angela Merkel, 67 de ani, puterea şi influenţa pe care a exercitat ţara la nivel european şi global a devenit incontestabilă şi, după 16 ani petrecuţi la cârma ţării, mulţi europeni consideră că plecarea lui Merkel va marca sfârşitul unei ere, incluzând aici o bună parte din populaţia germană, conform unui sondaj citat de CNBC.

Studiul, realizat la începutul verii de Consiliul European pentru Relaţii Publice (ECFR) în 12 ţări UE, arată că europenii încă o consideră pe Merkel drept o forţă unificatoare şi se aşteaptă ca Germania să îşi continue rolul de lider din cadrul Uniunii. Totuşi, gradul de pesimism înăuntrul şi în afara Germaniei continuă să crească.

Actualul Sondaj a scos la iveală faptul că mulţi europeni văd Germania ca pe o putere aflată în declin. În Germania, 52% din cetăţeni cred că ţara a trecut de epoca sa de aur. Doar 15% dintre respondenţi cred că Germania încă se află într-o astfel de perioadă, în timp ce 9% din totalul respondenţilor au declarat că încă nu au cunoscut perioada de glorie a ţării.

De-a lungul continentului, o treime dintre europenii…

Citeste continuarea Aici

Citește și