Servicii de copywriting – arta care dă tonul creativităţii
Te gândești de ce ai nevoie de servicii de copywriting? De câte ori nu te-ai întrebat cine se află în spatele reclamelor livrate de brandul tău preferat spre exemplu? Sau de câte ori mesajele transmise de acesta nu ţi-au dat impresia că sunt scrise special pentru tine, oferindu-ţi un sentiment de familiaritate şi de apartenenţă? Noi, oamenii, suntem sensibili în faţa cuvintelor cât mai frumoase sau a jocurilor de cuvinte şi, mai ales, suntem devoratori de poveşti care, cu cât ne sunt servite într-un ambalaj cât mai atractiv, cu atât reuşesc să ne provoace emoţii, să ne facă să rezonăm cu acel conţinut şi să ne determine să acţionăm în cele din urmă mânaţi de acele simţiri. Află că oamenii de publicitate cunosc asta despre noi iar în acest sens, cu scopul de a vinde, folosesc asul lor din mânecă, şi anume copywriting-ul.
Copywriting-ul reprezintă în sine o artă care are la bază puterea cuvântului şi care, cu ustensile pe măsură, poate asigura succesul unui brand. Acest proces presupune un soi de scriitură creativă care are puterea de a suscita cititorul atât la nivel emoţional, printr-un ,,limbaj aromat” care să îi stârnească interesul şi atenţia, cât şi la nivel raţional, încât să îl determine pe acesta ca după ce parcurge un anumit text, să ia o anumită decizie, cum ar fi achiziţia acelui produs sau serviciu despre care a citit, abonarea la un anumit buletin informativ al diferitelor branduri cu care interacţionează etc.
Alege servicii de copywriting
Desigur, în lumea copywritingului nu sunt de ajuns doar nişte cuvinte care să sune bine sau să facă sens şi atât. Textele croite de către responsabilul în domeniu trebuie să se fundamenteze pe o idee inovatoare, pe un concept şi pe o strategie, nu doar pe livrarea unor expresii care să îţi fure ochii, dar care să nu se concretizeze în nimic. Mesajele care ajung la cititori trebuie să aibă menirea de a trece dincolo de barierele unei simple relaţii de tip tranzacţional, rece şi pasageră, între un brand şi consumatorii săi, şi să creeze un cadru de comunicare mai ofertant, menit să câştige atenţia publicului şi să îl fidelizeze pe acesta în timp. La fel de importante sunt şi realismul, autenticitatea şi unicitatea conţinutului creat, fără a cădea în capcana abuzului de expresii mult cosmetizate, exagerate, dar fără dovezi în schimb care să susţină cele spuse (să ne gândim la mesajele precum ,,Lideri pe piaţa românească”, ,,Rezultate garantate” etc.).
Aşadar, despre copywriting trebuie să știi că nu este nimic mai mult decât un ,,truc” care prin muncă de cercetare îmbinată cu talent, creativitate şi idei inovatoare în ale scrisului, poate produce vânzări şi poate face ca brandul tău să se facă remarcat în mulţimea de alte branduri existente pe piaţă. Şi nu uita: încearcă mereu să vorbeşti pe limba publicului tău ţintă şi să-i livrezi prin intermediul puterii cuvintelor exact ceea ce acesta vrea să audă de la tine!
Dacă ești în căutare de servicii de copywriting, atunci Datavision este pentru tine!