Cu începere de luni, 25 octombrie din acest an, Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) deschide, spre vizitare, Spaţiile Istorice ale Palatului Regal, între orele 10,00 şi 18,00, la aniversarea a 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I.
În acest sens, publicul va putea vizita Sufrageria Regală, Scara Voievozilor, Sala Tronului, precum şi expoziţia „Fragmente de memorie – Portrete Regale”, mai multe opere de artă înfăţişându-l pe Regele Mihai I în diferite etape ale vieţii, precizează MNAR.
Astfel, ”Regele Mihai, regele ,,loial tuturor”, a cărui celebrare centenară o oficiem astăzi, a fost primul principe născut după întregirea țării din 1918. De aceea a primit numele voievodului Mihai Viteazul, domnitorul primei uniri de la 1600. A fost fiul principelui Carol și al principesei Elena, moștenind titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen, la care a renunțat mai târziu. Nepot al regilor Ferdinand I și Maria ai României și al regelui Constantin I al Greciei, Regele Mihai a fost descendentul celor mai importante familii regale și imperiale ale Europei.
Citeste continuarea Aici








