Angela Merkel a intervenit de urgență şi a convocat o întâlnire cu premierii care conduc landurile Germaniei

În Germania situația este cumplită din cauza coronavirusului, cu toate că aproape 70% din populația țării este vaccinată. Cancelarul Angela Merkel a lansat un  avertisment în acest sens.

În contextul răspândirii dermatic a virusului, cancelarul german Angela Merkel a lansat recent o avertizare de ultim moment. Mai mult, aceasta a cerut miercuri o întâlnire urgentă cu premierii care conduc landurile Germaniei. Situația delicată vine după ce a avut loc un nou record zilnic al cazurilor de COVID-19,  înregistrate în această ţară, transmite DPA.

Angela Merkel spune că virusul de răspândește dramatic, chiar dacă germanii sunt vaccinați în număr mare

În opinia sa, Steffen Seibert,  „virusul se ‘răspândeşte dramatic”, a transmis, la Berlin, purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel. Acesta a insistat în primul rând pe faptul că este necesar un ”răspuns rapid şi unificat”.

”Virusul nu ţine cont de procesele politice sau de perioadele de tranziţie”, a transmis acesta.

În contextul politic actual din ţară, purtătorul de cuvânt a făcut referire la negocierile în derulare pentru formarea viitorului guvern federal german din…

Citeste continuarea Aici

Citește și