Cine sunt cei mai bogați miniștri ai guvernului Ciucă?

Miniștrii din guvernul condus de liberalul Nicolae Ciucă dețin averi impresionante, mulți dintre aceștia având numeroase case și conturi cu milioane de lei.

Averea lui Ciucă

în contextul declaraţiei de avere a lui Nicolae Ciucă, acesta deține două terenuri, unul în comuna Pelești, județul Dolj, care are 2800 de metri pătrați și unul în Ilfov, de aproape 600 de metri pătrați. Premierul mai deține o Toyota Corolla şi un RAV4, și are în conturile bancare 190.000 de lei (38.000 euro).

La capitolul venituri, „deneralul deşertului” a primit anul trecut o indemnizație de la MApN în valoare de 168.000 lei (34.000 euro), la care se adaugă pensia specială, de la aceeași instituție, care a însumat, în 2020, 215.800 de lei (43.500 euro). Soția premierului desemnat a primit de la aceeași instituție o pensie de aproape 60.000 de lei (12.000 euro).

Însă, deși nu apare în declarația de avere, la veniturile lui Ciucă pe 2021 se adaugă și salariul de ministru, care, până la începutul lunii iunie, când a fost interzis cumulul pensie-salariu, i-a adus câte 29.325 de lei (6.000 euro) pe lună.

 

Obiecte de artă de 25.000 de euro

Unul dintre cei…

Citeste continuarea Aici

Citește și