Publicitate
Publicitate

Olaf Scholz, învestit în funcția de cancelar.

Social-democratul Olaf Scholz a fost ales miercuri cancelar federal al Germaniei de Bundestag, punând capăt definitiv celor 16 ani în care această funcţie a fost deţinută de Angela Merkel, transmite AFP şi dpa.

 

Olaf Scholz social-democratul, va prelua în 8 decembrie funcția de Cancelar al Germaniei
RecomandariOlaf Scholz social-democratul, va prelua în 8 decembrie funcția de Cancelar al Germaniei

Astfel, susţinut de Partidul Social-Democrat (SPD), de Verzi şi de Partidul Liber-Democrat (FDP), Scholz, 63 de ani, a primit 395 de voturi din totalul celor 736 în Bundestag.

De asemenea, după aceasta el urmează să se deplaseze la reşedinţa preşedintelui Republicii Federale, Frank-Walter Steinmeier, pentru a primi din partea acestuia “actul de numire”. În aceeaşi zi membrii executivului vor depune jurământul şi îşi vor prelua oficial mandatele.

Totodată, partidul Social-Democrat, Verzii şi FDP au semnat marţi, la Berlin, acordul de coaliţie care permite instalarea unui nou guvern la Berlin în această săptămână.

Candidatul social-democrat pentru funcția de cancelar al Germaniei este Olaf Scholz
RecomandariCandidatul social-democrat pentru funcția de cancelar al Germaniei este Olaf Scholz

În plus, semnarea acordului de coaliţie guvernamentală, un document de 177 de pagini, a fost etapa finală a unui proces de negocieri care a durat aproape 10 săptămâni.

De asemenea, în alegerile parlamentare din 26 septembrie, SPD a obţinut 27,5% din voturi, devansând blocul conservator format din Uniunea…

Citeste continuarea Aici

Platforma de investiţii SeedBlink a numit-o pe Carmen Sebe în funcţia de CEO al companiei
RecomandariPlatforma de investiţii SeedBlink a numit-o pe Carmen Sebe în funcţia de CEO al companiei