Ce alt joc ar putea juca Vladimir Putin, pentru că nu are nevoie să invadeze Ucraina
Nu era nevoie decât să observi rânjetul superior de pe fața lui Vladimir Putin când se pregătea pentru videoconferința de săptămâna aceasta cu Joe Biden pentru a realiza că, cel puțin în privința crizei din Ucraina, conducătorul rus crede că are în mână toți așii, notează Con Coughlin în noua sa opinie pentru The Telegraph.
Vladimir Putin ar putea juca un joc cu totul diferit cu Occidentul slab
Într-una din rarele sale apariții publice, conducătorul american a părut că nu se descurcă cu provocările tehnice ale videoconferinței, determinându-l pe dl Putin să-și reprime un chicot compătimitor. Judecând după deznodământ, dl Putin nu are a se teme prea mult nici de un conducător american care încă se mai chinuie să-și redobândească credibilitatea în urma retragerii dezastruoase din Afganistan, scrie The Telegraph.
Deși Casa Albă a încercat să prezinte întâlnirea de două ore într-o lumină pozitivă, susținând că dl Biden l-a avertizat explicit pe dl Putin să nu invadeze Ucraina, președintele rus nu va fi auzit acolo nimic care să-l descurajeze a persista în atitudinea sa de confruntare cu Occidentul.
Dl Biden i-a făcut…
Citeste continuarea Aici