Publicitate
Publicitate

Victimele violenței domestice vor beneficia de expertiză medicală gratuită.

Victimele violenței domestice vor beneficia de expertiză medicală gratuită începând cu anul viitor, a transmis ministrul Familiei, Gabriela Firea. Agresorii trebuie pedepsiți și ținuți la distanță prin ordine de protecție sau brățări electronice, a mai spus ea.

Astfel, ministrul a menţionat că, începând cu anul 2022, expertizele medicale și a certificatele medico-legale pentru victimele violenței domestice vor fi decontate de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse.

Victimele violenţei domestice vor putea beneficia de locuinţe sociale
RecomandariVictimele violenţei domestice vor putea beneficia de locuinţe sociale

De asemenea, Firea a mai adăugat că va vorbi cu ministrul de Interne, Lucian Bode, pentru implementarea proiectului brăţării electronice pentru agresori.

„Voi avea chiar în această săptămână o discuție cu ministrul Bode, întrucât, potrivit legii, SIME ar trebui să fie operațional cel mai târziu la data de 1 martie 2022”, a precizat ea.

„Avem nevoie, cât mai urgent, de toate instrumentele pentru a veni în sprijinul persoanelor aflate în situații disperate. Așa cum am făcut la Primăria Capitalei, încă din primul an de mandat, nu voi sta cu mâinile în sân.

Şeful ONU avertizează împotriva violenţei domestice pe fondul crizei
RecomandariŞeful ONU avertizează împotriva violenţei domestice pe fondul crizei

Un prim pas este acordarea acestui sprijin financiar pentru victimele violenței…

Citeste continuarea Aici