Cum sa ai o grădină de legume perfectă cu folia de mulcire Agrotextil

Ți-ai văzut visul cu ochii și ai reușit să te muți la casă. Și, printre alte motive care te-au îndemnat să faci acest pas, a fost gândul de a avea propria grădină legume, din ale cărei roade să vă înfruptați toți cei ai casei. Perfect, numai că, din necunoștință de cauză, descoperi lesne că nu este o sarcină chiar atât de ușoară. Ai studiat despre asocierile de legume, despre ce presupune afânarea solului, umiditatea lui, dar cu toate acestea, mai sunt încă multe probleme care îți dau dureri de cap. Și, printre acestea se află și buruienile, tot mai multe, și care nu îți lasă legumele să se dezvolte așa cum trebuie. Dimpotrivă, toate acele operațiuni pe care le faci pentru ca plantele tale să aibă parte de o creștere armonioasă, parcă le ajută mai mult pe buruieni, să fie prezente în număr tot mai mare. Oare să nu fie nicio soluție contra lor, una care să nu afecteze și legumele plantate în grădină? Răspunsul, din fericire pentru tine, este unul afirmativ, iar acesta este mai simplu decât ai crede: folosește folia de mulcire, și vei vedea cum grădina ta de legume începe să arate din ce în ce mai bine, fără nesuferitele buruieni de care părea că nu ai nicio șansă să scapi prea curând.

 

Plantele cresc, buruienile dispar

Pentru a avea parte de o creștere sănătoasă și rapidă, plantele din grădina ta de legume au nevoie de această folie de mulcire, iar Agrotextil este o variantă demnă de luat în seamă. Nu este nimic complicat, doar un plus de protecție pe care îl oferi solului, ceea ce înseamnă că acesta este mai bine apărat de razele puternice ale soarelui. De asemenea, folia de mulcire contribuie la menținerea unei umidități optime în sol și, evident, la distrugerea buruienilor care îți pot afecta culturile.

 

Când se recomandă să se efectueze mulcirea

Specialiștii sunt de părere că perioada optimă de realizare a mulcirii este toamna și primăvara, dar ținând cont că în sezonul estival razele soarelui sunt foarte puternice, iar precipitațiile destul de puține, este în regulă dacă optezi să o utilizezi și vara.

 

Avantajele folosirii foliei de mulcire

Există mai multe avantaje de care te poți bucura atunci când optezi să folosești în grădina ta de legume folie de mulcire. Pe cele mai importante dintre ele ți se prezentăm și noi, în rândurile de mai jos.

 

Recolte mai rapide

Cu ajutorul filiei de mulcire, temperatura la nivelul solului este mai ridicată, ceea ce înseamnă că te poți bucura mult mai devreme de recolta ta. Mai exact, după cum susțin specialiștii, poți avea parte de o recoltare cu până la două săptămâni în avans față de culturile unde această folie nu a fost utilizată. Nu sună cu adevărat bine?

 

Te scapă de buruieni

Cel mai cunoscut avantaj al acestei folii este că te scapă rapid, și fără bătaie de cap, de nesuferitele buruieni care ți-au invadat grădina. Cu cât folia are o culoare mai închisă, cu atât razele puternice ale soarelui sunt împiedicate să ajungă la buruieni și să le ofere șansa de a crește mari și puternice. De fapt, folia de mulcire cam asta este, o folie antiburuieni.

 

Reglarea umidității la nivelul solului

Este destul de complicat pentru cineva lipsit de experiență ca tine să știe cum să controleze nivelul umidității din sol, astfel încât acesta să fie la valoarea potrivită, de fiecare dată. Mult mai simple sunt lucrurile atunci când se folosește folia de mulcire, pentru că în acest fel, problema ta se rezolvă foarte ușor. Cu ajutorul ei se previne atât uscarea excesivă a solului, dar previne și excesul de apă de la nivelul rădăcinilor. Nu va mai fi nevoie de atât de multe irigări, ceea ce este chiar avantajos pentru tine.

 

Nu se pierd îngrășămintele

Pentru ca grădina ta de legume să dea roade bogate, este nevoie să folosești și îngrășăminte. Recomandarea specialiștilor este să optezi pentru aplicarea foliei, dar înainte de a o monta, este important să fie folosiți fertilizatori cu eliberare lentă. Totul va fi perfect în acest caz!

Recoltele tale vor fi unele bogate, dar și de o bună calitate.

 

Nu riști să tai rădăcinile

În încercarea ta de a mai scăpa de neplăcutele buruieni, ai fost sfătuit să încerci să folosești anumite unelte specific. Da, este o variantă, dar nu una prea bună, deoarece riști ca în același timp cu buruienile să tai și rădăcinile plantelor pe care vrei să le păstrezi. Și atunci, se cam alege praful de cultura ta de legume.

 

Fără buruieni, dar și fără insecte sau dăunători

Nu doar buruienile se dovedesc inamici de temut ai culturilor tale, ci și unele insecte. În acest caz, se recomandă să folosești o folie de mulcire de culoare argintie sau albă, în care lumina este reflectată, ceea ce înseamnă că insectele nu mai au cum să vadă plantele. De asemenea, și alți dăunători, cum ar fi unele rozătoare, sunt ținute departe de grădina ta de legume tot cu ajutorul dat de această folie.

 

Culturi protejate de variațiile de temperatură

Indiferent care sunt variațiile de temperatură, protejarea rădăcinilor plantelor din grădina ta este de fiecare dată la înălțime. Ceea ce înseamnă că în fiecare an te vei bucura de gustul aparte pe care îl au legumele crescute chiar de tine, și crede-ne, chiar vei simți diferența.

 

Fără mucegai

Dacă ai ales să cultivi dovleac sau căpșuni, atunci știi și tu că mucegaiul chiar este o problemă serioasă. Fii și tu un cultivator responsabil și folosește folie de mulcire, care te ajută să scapi de el.

După cum vezi, există o mulțime de avantaje de care ai parte atunci când optezi pentru folia de mulcire, prin urmare, nu îi neglija importanța!

 

 

Citește și