Osteoporoza și sindromul de tunel carpian. Tratamente minim invazive
Care sunt intervențiile minim invazive pentru tratarea acestor afecțiuni? După cum bine știm, vârsta nu iartă pe nimeni. Aceasta vine, de cele mai multe ori, împreună cu diverse afecțiuni cărora trebuie să le facem față. Din categoria afecțiunilor cauzate în principal de trecerea timpului fac parte și cele ale coloanei vertebrale și ale tunelului carpian.
În continuare, vom vorbi despre osteoporoză și despre sindromul de tunel carpian. Află ce reprezintă acestea și care sunt tratamentele minim invazive efectuate în cabinetele de neurochirurgie pentru ameliorarea simptomelor.
Sindromul de tunel carpian
Tunelul carpian se află la încheietura mâinilor, pe partea palmei. Acesta adăpostește tendoanele flexoare, care permit îndoirea degetelor și nervul median care oferă senzație mâinii. Când spațiul din tunel se îngustează din cauza unei inflamații, se produce o presiune asupra nervului median, iar astfel apare sindromul de tunel carpian.
Recunoașterea sindromului se face datorită simptomelor care apar. Printre acestea se numără senzația de amorțeală, furnicături și durere la nivelul degetului mare, arătător, mijlociu și inelar, durere care poate iradia în sus pe antebraț spre umăr, slăbiciune la nivelul mâinii ș.a.m.d. Cel mai adesea, acestea se fac simțite între vârsta de 40 și 70 de ani.
Pentru a trata sindromul de tunel carpian se poate apela atât la chirurgia clasică, dar și la o tehnică minim invazivă, denumită tehnica endoscopică ULTRA.
Avantajele tehnicii minim invazive ULTRA sunt:
- incizie mai mică;
- recuperare mai rapidă;
- durere postoperatorie redusă;
- riscuri mai mici de complicații.
Osteoporoza
Osteoporoza este o boală care se manifestă prin pierdere osoasă care poate duce la creșterea riscului de fracturi. Această boală se dezvoltă adesea neobservată, fără simptome sau disconfort până la apariția fracturilor.
Destul de des, pacienții cu osteoporoză se confruntă și cu pierderi de înălțime și cu rotunjirea spatelui superior (cocoașă). Tratarea osteoporozei poate fi făcută prin intervenția numită vertebroplastie percutană.
Procedura de vertebroplastie este una minim invazivă, prin care se tratează cu succes durerea asociată cu fracturile vertebrale. În cadrul acesteia, se injectează un ciment cu proprietăți speciale în corpul vertebral fracturat pentru ca acesta să fie consolidat.
Beneficiile procedurii de vertebroplastie sunt:
- durerea dispare imediat după intervenție;
- recuperarea este rapidă și nu necesită spitalizare;
- nu presupune durere în timpul intervenției;
- este indicată inclusiv pacienților în vârstă cu risc anestezic/chirurgical crescut.
Este recomandat să apelăm la ajutorul medicilor specialiști imediat după ce resimțim disconfort la nivelul mâinilor și al coloanei. Cu cât ajungem mai repede în cabinetul medicului, afecțiunile vor fi depistate mai din timp, ceea ce va ușura tratamentul și ameliorarea simptomelor.