Cum să îţi alegi un furnizor de apă pentru băut

Apa pe care o bei este vitală pentru sănătatea ta. Dacă eşti preocupat de ceea ce consumi pentru a te hidrata, ai tot interesul să găseşti un furnizor de calitate. Atât acasă, cât şi la birou, poţi avea stocuri suficientă de apă pentru băut dacă alegi partenerul corect. Iată câteva criterii de care să ţii cont în luarea acestei decizii.

După recomandări

În era comunicării în care trăim, toate veştile circulă cu viteza luminii. Aşadar, este simplu să afli cel puţin două lucruri despre firmele care produc sau prestează servicii: dacă sunt foarte bune sau dimpotrivă. Cele despre care nu circulă informaţii în piaţă fie sunt prea noi, fie sunt obscure. Aşadar, furnizorul potrivit de apă îl poţi afla consultând următoarele surse:

Prieteni

Cea mai fidelă impresie despre calitatea unor servicii o obţii de la apropiaţii care au astfel de contracte. Întreabă în cercul tău de prieteni dacă au o firmă care le livrează apă de băut acasă sau la servicii şi află ce părere au, ce le place, ce îi nemulţumeşte şi cum s-ar putea îmbunătăţi.

Review-uri online

Transparenţa este unul dintre marile avantaje ale prezenţei masive online. Pe site-urile companiilor sau pe conturile lor oficiale de pe reţelele de socializare oamenii intră şi scriu ce fel de experienţe au avut. Evident că toate trebuie citite printr-un filtru logic, cert este că îţi poţi face o idee despre calitatea serviciilor prestate.

Apa de care ai nevoie

Atunci când cauţi pur şi simplu apă de băut, te opreşti asupra unui furnizor anume. Lucrurile se complică din momentul în care ai anumite preferinţe sau solicitări din punct de vedere medical. Apa de izvor, spre exemplu, poate conţine anumite minerale de care ai nevoie. Acestea trebuie consumate sub supravegherea şi la recomandarea medicului curant. Aşadar, un criteriu de alegere a furnizorului poate fi stocul de care dispune. O altă diferenţiere poate fi făcută după grupele de vârstă. Sugarii şi bebeluşii au nevoie de un anumit pH, copiilor aflaţi în creştere trebuie să le adaugi şi calciu, elevii şi studenţii pot fi ajutaţi în perioada examenelor cu minerale sau vitamine care stimulează concentrarea şi memoria.

Cantitatea potrivită

Furnizorul corect este cel care se pliază cel mai bine pe nevoile tale. Un alt criteriu important este necesarul de apă. Dacă nu poţi estima singur cantitatea de apă necesară familiei sau biroului din care faci parte, companiile de calitate îţi oferă consultanţă gratuită. Raportarea la numărul de utilizatori şi la timpul petrecut în locul în care va fi instalat recipientul îţi oferă volumul necesar de apă. Pentru o familie de patru persoane, un bidon de apă de 8 litri ajută la monitorizarea consumului zilnic recomandat de specialiştii în sănătate publică, aproximativ 2 litri de fiecare. Recipientul este compact, poate fi aşezat pe blat şi este foarte uşor de utilizat. Pe măsură ce numărul de beneficiari creşte poţi alege recipiente de volum superior.

Ca în orice relaţie contractuală de prestări servicii, comunicarea este esenţială de ambele părţi. Cu cât compania este mai mare, cu atât vei avea acces la un operator pentru informaţii sau solicitări. Cei care manifestă mai multă deschidere faţă de client câştigă la capitolul fidelizare şi recomandări printre prieteni. Timpul de răspuns la o comandă nouă, la un retur sau la o operaţiune de service sau întreţinere este un criteriu important din acest punct de vedere. Stabileşte toate aceste lucruri pentru a şti la ce să te aştepţi de la furnizorul tău de apă de băut.

Citește și