3 soluții pentru controlul unui aparat de aer condiționat
Unul dintre cele mai folosite dispozitive din casă, mai ales pe timpul verii, va fi cu siguranță aparatul de aer condiționat. Dacă în ultimii ani nu aveam la îndemână decât o singură soluție pentru controlul său, mai exact telecomanda, în zilele noastre au apărut și alte metode de control, cu ajutorul accesoriilor de aer condiționat care-ți permit să controlezi dispozitivul de la distanță printr-o aplicație sau chiar cu ajutorul controlului vocal. Află mai multe despre fiecare metodă în parte din cele ce urmează.
Telecomanda
Soluția clasică este încă telecomanda. Vei avea de ales între cele cu fir și cele cu infraroșu. Designul acestor obiecte este unul contemporan, este ușor de folosit și-ți oferă acces la o multitudine de funcții, de exemplu: setarea temperaturii, diverse moduri de funcționare, reglarea direcției fluxului de aer, iluminarea afișajului, reglare automată și multe altele.
În plus, cele mai performante modele îți vor permite chiar și să configurezi până la trei programe independente, să restricționezi în mod individual funcțiile din meniu sau să restricționezi până și fiecare buton în mod individual.
Wi-Fi
Varianta mai modernă și evident mai elegantă este aceea de a controla aparatul cu ajutorul unei aplicații de pe telefon, prin intermediul Wi-Fi-ului. Anumite modele vin cu această funcționalitate încorporată, altele vor avea nevoie de un adaptor. Printre avantajele acestei metode se numără faptul că vei putea controla unitatea de oriunde, prin intermediul unei aplicații, a unei rețele locale sau prin internet.
Cu ajutorul acestei funcții/dispozitiv vei putea să controlezi mai multe unități interioare, dacă dispui de ele, și vei putea monitoriza consumul zilnic de energie sau chiar săptămânal și/sau anual. Vei putea inclusiv să economisești energie de la distanță prin setarea modului economic sau de limitare a consumului.
Poți folosi aplicația inclusiv pentru a da drumul la aer înainte de a pleca de la birou pentru a găsi temperatura perfectă atunci când ajungi acasă. În plus, dacă aparatul tău suferă din cauza unei erori, vei primi un mesaj text care să te anunțe.
Control Vocal
Tehnologia a ajuns atât de departe încât și aparatul de aer condiționat poate fi controlat cu ajutorul vocii. Categoric, și în acest caz va fi nevoie de o aplicație și de Wi-Fi, dar și de un asistent vocal instalat fie pe telefon, fie pe un smart speaker.
Primul pas va consta în conectarea aparatului prin modulul Wi-Fi (fie el integrat sau opțional) la aceeași rețea locală cu a telefonului mobil. Astfel vei avea acces la aparat direct din telefon cu ajutorul aplicației furnizată de producător. Până aici nu sunt diferențe față de soluția de mai sus.
Tot ce mai trebuie să faci în acest punct este să te hotărăști asupra unui asistent vocal. Ai grijă să verifici și compatibilitatea dintre asistent și aparat înainte de a lua o decizie! Dacă vrei o experiență și mai confortabilă, recomandabil va fi să achiziționezi un smart speaker, adică o boxă inteligentă.
Acum mai trebuie doar să instalezi asistentul pe telefonul care are instalată și aplicația și să permiți comunicare între cele două.
Care va fi soluția ideală pentru tine?