6 investigatii cardiologice recomandate anual
Deoarece bolile cardiovasculare pot avea numeroase cauze, unele dintre ele evitabile, iar altele nu, sunt recomandate investigatii periodice pentru a verifica sanatatea inimii si a vaselor sangvine.
Citeste acest articol in continuare si vei afla informatii despre cateva investigatii cardiologice pe care trebuie sa le faci anual, sau poate chiar mai des, in functie de recomandarile medicului specialist.
6 investigatii cardiologice recomandate anual
Multe afectiuni cardiovasculare, in special cele in stadii incipiente, nu prezinta simptome evidente. Prin urmare, medicul specialist poate cere efectuarea anumitor investigatii doar pentru a verifica sanatatea cardiovasculara sau poate cere analize aditionale, daca prezinti factori de risc specifici.
Printre investigatiile cardiologice pe care ar trebui sa le efectuezi cel putin o data pe an se numara:
Ecocardiografia
Ecocardiografia este o investigatie nedureroasa care foloseste ultrasunete pentru a crea o imagine a inimii, in timp real.
Acest test de diagnostic poate fi folosit pentru a detecta potentiale probleme asociate cu valvele sau camerele inimii sau pentru a verifica daca durerea in piept si respiratia ingreunata au cauze cardiace.
Ecocardiografia permite medicului sa observe bataile inimii si circulatia sangvina la acest nivel, fapt care ii poate oferi informatii necesare pentru un diagnostic corect.
Electrocardiografia
Electrocardiografia este o alta investigatie nedureroasa care poate fi realizata in orice tip de cabinet medical. Aceasta verifica semnalele electrice de la nivelul inimii, prin electrozi amplasati pe corpul si pe membrele pacientului.
Prin acest test, medicul poate detecta existenta unui ritm cardiac anormal (aritmie) intrucat acesta apare atunci cand semnalele electrice nu functioneaza corespunzator.
Electrocardiografia poate fi efectuata in cateva minute intr-un cabinet medical sau se pot monta electrozii amintiti pentru a inregistra activitatea electrica timp de 24 de ore (holter EKG).
Analize de sange
Cel putin o data pe an, medicul de familie ar trebui sa iti ceara efectuarea unui set de analize medicale pentru a observa starea generala de sanatate si potentiale riscuri.
Printre aceste analize, este recomandat sa efectuezi si un profil lipidic pentru a verifica nivelul colesterolului si al trigliceridelor, ambele putand ajuta la evaluarea sanatatii cardiace si a riscului de dezvoltare a aterosclerozei.
Ecografie carotidiana
Aceasta investigatie este efectuata pentru a evalua riscul unui accident vascular cerebral. Medicul poate cere efectuarea regulata a acestui test, daca ai factori de risc specifici: istoric medical familial sau stil de viata nesanatos.
Ecografia carotidiana se realizeaza prin folosirea unui transductor pe o parte a gatului pentru ca ultrasunetele sa produca imagini cu arterele care aprovizioneaza creierul cu sange.
Prin efectuarea acestui test, medicul poate monitoriza circulatia sangelui prin arterele carotide pe ambele parti ale gatului si poate recomanda tratament specific, daca observa orice abateri de la normal.
Tomografie computerizata cardiaca (CT cardiac)
O alta investigatie cardiologica pe care medicul specialist o poate recomanda este tomografia computerizata cardiaca. Aceasta utilizeaza raze X pentru a crea imagini ale inimii prin care se pot observa structura, vascularizarea si functia cardiaca.
Tot prin aceasta investigatie, medicul poate examina si camerele inimii, valvele acesteia, miocardul si vasele sangvine (artere si vene).
O parte a acestui examen o reprezinta si masurarea scorului de calciu care determina gradul de calcificare al arterelor inimii.
Test de efort
Daca medicul suspecteaza o potentiala ingustare a vaselor sangvine sau prezenta unei aritmii, poate cere efecutarea regulata a unui test de efort.
Pentru a realiza aceasta investigatie, pacientul este nevoit sa depuna efort (mers pe banda rulanta), in timp ce electrozii atasati de corp inregistreaza activitatea inimii si a semnalelor electrice.
Deoarece arterele blocate nu pot oferi cantitatea necesara de sange in timpul exercitiilor fizice intense, aceasta investigatie poate evidentia ingustarea arterelor sau incapacitatea inimii de a pompa sange in mod corespunzator.
Daca suferi de simptome asociate cu bolile cardiovasculare sau prezinti factori de risc specifici, este recomandat sa efectuezi cel putin anual anumite investigatii cardiologice. Discuta cu un medic specialist, pentru a primi recomandarile corespunzatoare cazului tau specific si alte informatii aditionale.