Ghidul complet pentru recuperarea după entorsa de gleznă

Entorsa de gleznă apare atunci când ligamentele de la nivelul acesteia sunt rupte sau sunt foarte întinse, în urma unei căzături sau după ce ai călcat greșit.

Durerea de glezna care apare după o entorsă este foarte inconfortabilă, motiv pentru care necesită atenția unui medic și tratament specializat.

Simptome specifice pentru entorsa de gleznă

Chiar dacă la început este posibil să nu îți dai seama că ai o entorsă de gleznă, simptomele acesteia vor apărea la foarte scurt timp după eveniment. Cele mai comune dintre acestea sunt următoarele:

  • Durere, mai ales atunci când încerci să ridici greutăți;
  • Sensibilitate la atingere;
  • Zona din jurul gleznei începe să se umfle;
  • Pot apărea vânătăi în zona entorsei;
  • Dificultate la mișcare.

Cum se diagnostichează entorsa de gleznă

Oricine se poate confrunta cu o entorsă de gleznă. Această situație apare foarte des în cazul atleților sau a persoanelor care fac sport în mod regulat. Pentru a recomanda un tratament adecvat și etapele de recuperare, este important ca medicul să evalueze și să diagnosticheze în mod corect entorsa. Aceasta poate avea trei niveluri de severitate:

  • Gradul 1 – ligamentele sunt foarte ușor întinse. Glezna prezintă umflături ușoare și sensibilitate la atingere.
  • Gradul 2 – ligamentul este rupt, dar nu complet. Glezna se umflă în zona afectată și doare la mișcare.
  • Gradul 3 – ligamentul este complet rupt. Glezna se umflă în mod evident și semnificativ, iar zona afectată este foarte dureroasă și împiedică deplasarea.

Medicul ortoped poate stabili gradul de severitate după o evaluare amănunțită a simptomelor și pe baza unei radiografii.

Metode de recuperare după entorsa de gleznă

În majoritatea cazurilor, medicul recomandă metoda de recuperare PRICE. Aceasta presupune următoarele etape:

  • Protecție – medicul poate recomanda folosirea cârjelor sau purtarea unei glezniere pentru a limita mișcarea gleznei.
  • Repaus – pentru o recuperare mai rapidă este recomandat repausul aproape complet.
  • Gheață – aplică gheață pe zona afectată la fiecare 20 de minute. Dacă ai și alte zone afectate în urma accidentării, cum ar fi în caz de dureri de umar, gheața te poate ajuta și acolo.
  • Compresie – înfășoară cu grijă glezna cu fașă elastică pentru a diminua inflamația.
  • Ridicarea piciorului – folosește perne pentru a menține piciorul ridicat peste nivelul inimii pentru a reduce presiunea asupra zonei afectate.

Pe lângă aceste metode, medicul poate recomanda analgezice și antiinflamatoare. Acestea te vor ajuta în managementul durerii și pentru reducerea inflamației.

După ce ai depășit faza acută, vei avea nevoie de exerciții pentru recuperare completă. În acest caz, medicul ortoped îți poate recomanda un fizioterapeut cu ajutorul căruia vei urmări un plan de exerciții pentru recuperare, cu următorul scop:

  • Recuperarea mobilității;
  • Întărirea mușchilor din zona gleznei;
  • Îmbunătățirea echilibrului și a coordonării.

Chiar dacă ai trecut printr-un astfel de eveniment, este important să continui să faci exerciții fizice. Acestea vor ajuta mușchii să rămână antrenați. De asemenea, încălzirea zonei înainte de a fiecare tip de exercițiu te va ajuta să previi reapariția entorselor în viitor. Chiar dacă primele 24-48 de ore de la entorsă sunt foarte inconfortabile, te poți recupera rapid dacă respecți recomandările medicului.

Citește și