Ce ecografii trebuie să faci în timpul sarcinii?
Ecografiile din timpul sarcinii sunt cele mai prețioase momente pentru viitoarele mămici, dar și pentru tăticii dornici să bifeze încă o întâlnire cu puișorii lor. Cu ajutorul ultrasunetelor, medicul și părinții pot vedea pe ecran ce face bebe în burtică, cum se dezvoltă, dar și care este starea mamei.
Fie că ne referim la sarcinile cu risc ori la cele care evoluează normal, orice viitoare mămică trebuie să știe care este rolul medicilor specializați în medicina materno fetală și câte ecografii trebuie să facă în cele 9 luni. Află toate aceste informații din articolul pe care tocmai ai început să-l citești.
În ce constă ecografia în sarcină?
Ecografia din timpul sarcinii se efectuează de către medicul specialist pentru a obține informațiile necesare cu privire la starea bebelușului, dar și la starea colului și poziția placentei. De cele mai multe ori, ecografiile se realizează abdominal, dar există și cazuri în care este necesară o ecografie transvaginală. La începutul sarcinii, de exemplu, e destul de greu ca bebe să poată fi văzut prin burtică. Apoi există și situații în care medicul vrea să evalueze colul sau poziția placentei ori, pur și simplu, bebe nu vrea să se întoarcă, iar medicul trebuie să apeleze la ecografia transvaginală pentru a-i putea analiza mai bine inimioara sau alte organe importante.
Cum se realizează ecografia în sarcină?
Procedura e destul de simplă. Gravidă este invitată în cabinet, se întinde pe pat, pe spate, cu burtica la vedere. Medicul pune un gel special pe sonda cu care se va plimba pe toată zona abdomenului. Undele speciale vor genera imagini din interior, imagini care pot fi văzute pe monitor. Inclusiv mișcările fătului se pot observa cu ușurință. La final, gravida poate primi imagini sau înregistrări video cu bebelușul, iar medicul poate face anumite recomandări, bazate pe ceea ce a observat pe parcursul ecografiei.
De obicei, ecografiile importante durează 30-40 de minute, uneori chiar și mai mult, în timp ce ecografiile de rutină pot dura doar 10 minute. Reține doar că nu este indicat să folosești ulei sau creme hidratante pe burică înainte cu o săptămână. Acestea pot afecta calitatea imaginii. De asemenea, dosarul de sarcină trebuie să fie tot timpul în geantă, chiar și în momentele în care nu mergi la medic.
Ce ecografii trebuie să faci în timpul sarcinii?
Orice mămică trebuie să bifeze câteva programări importante, ecografii asociate celor 3 trimestre de sarcină. Aici ne referim la:
- Ecografia de confirmare: Se efectuează după testul de sarcină și eventualele analize beta HCG, în săptămânile 5-10 de sarcină.
- Morfologia din primul trimestru: Este prima dintre cele mai importante ecografii din sarcină și se efectuează între săptămânile 11 și 13 + 6 zile. Înainte de a ajunge la ecografie, medicul îți va recomanda un set de analize de sânge. De asemenea, morfologia de trimestrul 1 este însoțită și de Dublu Test – o analiză de sânge care depistează anumite anomalii și calculează factorul de risc.
- Morfologia din trimestrul 2: Se realizează între săptămânile 20 și 22 de sarcină și este considerată cea mai amănunțită investigație din timpul sarcinii, depistând dacă organele fătului s-au dezvoltat complet.
- Morfologia de trimestrul 3: Se evaluează din nou starea de sănătate a bebelușului și se poate calcula o dată estimativă a nașterii. Vrei să știi când se face o morfologie fetală în trimestrul 3? Pe la 30-32 de săptămâni, atunci când bebe s-a dezvoltat complet.
Pe lângă aceste ecografii, gravidele vor merge lunar, bilunar sau chiar mai des dacă este cazul și la ecografiile de rutină. De regulă aceste ecografii se programează o dată pe lună, dar există anumite circumstanțe care favorizează nevoia de a ajunge la medic mult mai des. Da, poate fi destul de obositor, dar nimic nu e mai important decât starea de bine a propriului bebeluș.
În final, viitoarele mămici trebuie să înțeleagă că rolul medicilor este acela de a le oferi tot sprijinul de care au nevoie pentru a duce sarcina la termen, fără complicații.