Regimul din Iran ar putea să se prăbușească, dar acest colaps va fi precedat de violențe, potrivit unei analize publicate de News24, care citează un articol din Daily Mail semnat de David Patrikarakos. Analistul susține că Iranul se confruntă cu o implozie internă, în ciuda aparenței de putere externă. Legitimitatea regimului ar fi fost erodată.
Strâmtoarea Hormuz, punct strategic global
Strâmtoarea Hormuz, situată la circa 32 de kilometri de coasta Iranului, este unul dintre cele mai importante puncte strategice de pe glob, menționează David Patrikarakos. Autorul, a cărui familie a părăsit Iranul în urmă cu 50 de ani și care a studiat persana în această țară, descrie importanța acestui culoar maritim. Aproximativ o cincime din petrolul mondial și o parte semnificativă din gazul lichefiat tranzitează anual acest canal, lung de 154 de kilometri și cu o lățime de doar 34 de kilometri în cel mai îngust punct.
O închidere a strâmtorii, chiar și temporară, ar genera un șoc în economia globală, cauzând o explozie a prețurilor și panică pe piețe, susține analistul. Teheranul ar putea bloca pasajul prin metode precum amplasarea de mine navale sau utilizarea de rachete mobile anti-navă. O altă opțiune ar fi folosirea de drone și ambarcațiuni de atac pentru a captura sau avaria tancuri petroliere.
Patrikarakos ridică problema reacției globale în cazul în care Teheranul ar considera că regimul său este pe cale să se prăbușească. Această potențială lipsă de rațiune ar putea transforma Strâmtoarea Hormuz într-un punct fierbinte cu consecințe globale devastatoare.
Implozia internă a regimului iranian
Regimul iranian se prăbușește pe plan intern, susține analiza, în ciuda puterii sale externe. „Autoritatea sa se bazează acum pe ștreang, viol, bastoane și celule de închisoare, nu pe credință. Diagnosticul meu este că putregaiul este terminal. Moartea poate nu este iminentă, dar va veni și ne revine datoria să ajutăm la nașterea ei”, scrie Patrikarakos.
Reza Pahlavi, fiul ultimului șah al Iranului, a afirmat la Washington că Republica Islamică va cădea „nu dacă, ci când”, oferindu-se ca figură de tranziție, se arată în analiză. Pahlavi, care trăiește în exil de zeci de ani, a devenit o voce a opoziției iraniene, pledând pentru o tranziție pașnică către un sistem democratic.
Regimurile aflate în declin sunt adesea cele mai periculoase, deoarece dețin controlul asupra forțelor armate, avertizează autorul. Violența recentă din Iran este prezentată ca dovadă. Estimările regimului indică între 2.000 și 3.000 de morți, în timp ce surse din opoziție, precum Iran International, raportează 12.000 de victime. Străzile au devenit câmpuri de ucidere, iar în zonele rurale confruntările s-au transformat într-un conflict deschis, conform analizei.
Statul a răspuns cu muniție de război, răniții au fost urmăriți în spitale, iar familiile victimelor au fost taxate pentru gloanțele folosite, ca o condiție pentru recuperarea trupurilor. Această brutalitate alimentează furia populară și accelerează procesul de implozie a regimului, se mai arată în analiză.
Reacția Președintelui SUA Donald Trump și tensiunile internaționale
Președintele SUA Donald Trump a reacționat la evenimente de la Washington. Inițial, i-a încurajat pe protestatari, apoi a avertizat Teheranul că execuțiile, precum cea a lui Erfan Soltani, 26 de ani, vor atrage acțiuni foarte puternice. Aceste declarații au încurajat protestatarii, conform analizei.
Pentru scurt timp, o intervenție militară părea posibilă, fiind raportate contacte în Israel, anularea zborurilor Lufthansa și evacuări de la baza aeriană Al Udeid din Qatar. Tensiunea a scăzut după ce Trump a anunțat că o sursă credibilă l-a informat despre reducerea violenței și amânarea execuției lui Soltani.
Patrikarakos speculează că Trump fie a oferit regimului o cale de ieșire, fie a fost o strategie pentru a crea un fals sentiment de securitate, similară unei situații din iunie anul precedent. Această ambiguitate strategică ar putea fi o tactică deliberată menită să destabilizeze regimul iranian, argumentează analistul.
Iranul, un stat securitar în pragul colapsului
Republica Islamică a intrat într-o fază de stat securitar, impunând legea marțială, se concluzionează în analiză. Deși portretele ayatollahilor Khomeini și Khamenei sunt încă prezente, acestea sunt considerate golite de conținut. Simbolurile puterii sunt acum văzute ca simple fațade care ascund un regim slăbit.
Fiecare execuție adâncește prăpastia dintre conducători și popor, consideră autorul, argumentând că diviziunea dintre criza internă și amenințarea externă a Iranului este falsă. „Un stat care supraviețuiește prin teroare acasă va proiecta acea teroare în exterior. Funia din curtea închisorii și mina din calea de navigație fac parte din același set de instrumente”, scrie el.
Sprijinirea poporului iranian este o datorie morală și strategică, din această perspectivă. Patrikarakos susține că regimul nu este atât de puternic pe cât pare, argumentând că nu a închis niciodată Strâmtoarea Hormuz de teama consecințelor. După uciderea generalului Qasem Soleimani de către SUA în ianuarie 2020, răzbunarea severă promisă s-a limitat la atacuri simbolice asupra unei baze americane, fără victime.
Apel la acțiune pentru Occident
Analiza propune o serie de acțiuni pentru Occident: urmărirea celor responsabili de crime, înghețarea averilor acestora, sancționarea imperiului de afaceri al Gărzilor Revoluționare, contracararea blocajelor de internet și o prezență militară de descurajare în Golf. Aceste măsuri ar putea accelera procesul de prăbușire a regimului și ar sprijini tranziția către un Iran democratic, argumentează autorul.
Durata de viață a regimului depinde atât de acțiunile Iranului, cât și de cele ale Occidentului. O combinație de presiune internă, sprijin extern pentru opoziție și o strategie coerentă din partea Occidentului ar putea duce la căderea regimului iranian și la apariția unui nou Iran.
