Gigi Becali arunca bomba! La scurt timp după ce FCSB și-a asigurat prezența la barajul pentru Conference League, patronul a anunțat că luni se va întâlni cu Elias Charalambous. Scopul? Să-l convingă pe cipriot să revină pe banca tehnică, chiar și pentru o perioadă scurtă, conform Dolce.
Becali pare extrem de încrezător. „Pe mine nu mă refuză!”, a declarat finanțatorul, lăsând să se înțeleagă că are un atu important în această negociere. Totul se întâmplă într-un context delicat, având în vedere că dispensa clubului de a sta fără antrenor cu licență PRO expiră în curând. Informația a fost făcută publică de Dolce.
Charalambous, curtat insistent pentru o revenire-fulger
Elias Charalambous, cel care a mai antrenat FCSB, a fost deja contactat de MM Stoica pentru o revenire până la finalul sezonului. Numai că cipriotul a refuzat inițial propunerea. Acum, intrarea în scenă a lui Gigi Becali ar putea schimba radical situația. Antrenorul vine în România luni, pentru o vizită programată mai demult, iar Becali vrea să profite de această ocazie. Oare va reuși?
„O să vorbesc cu Charalambous, trebuie să vină luni în țară. E invitat acasă la prieten. Mie mi-a zis MM: Dacă te duci, nu te refuză. Eu îi spun: Nu vii antrenor, vii să ajuți o lună jumate la o echipă care te-a ajutat și ea. Vii o lună jumate în vacanță în România. Avem nevoie de tine să avem antrenor. După aia mergem mai departe, nu știu. Vine să ajute”, a explicat Becali la Prima Sport 1.
Diploma, miza principala? Becali recunoaste tot
Planul lui Becali nu este neapărat de a aduce un antrenor pe termen lung. Mai degrabă, are nevoie de o diplomă, având în vedere că dispensa clubului expiră în scurt timp. FCSB poate sta fără antrenor cu licență PRO doar o lună, conform regulamentului. Oare de aceea insista atat?
„Nu am nevoie să vină acum, să vină peste două săptămâni, când expiră dispensa. Eu am nevoie de diplomă. El îl refuză pe MM, dar nu mă refuză pe mine. MM e MM, Gigi Becali e Gigi Becali. Și MM s-a liniștit, era într-un fel de panică. I-am zis să se liniștească. Noi trebuie să avem antrenor peste 2 sau 3 săptămâni. O să găsim noi unul care să antreneze 3 săptămâni. Nu găsim?”, a mai spus patronul roș-albaștrilor.
Șumudică, blocat de suporteri. Ce s-a intamplat?
Becali a recunoscut că are pe masă și alte nume, inclusiv antrenori români cunoscuți care își doresc postul. „Am și români care se roagă de mine. Dar nu vă spun. Am antrenori români care corespund cerințelor, adică si aibă calitate de antrenori, să antreneze bine echipa”, a dezvăluit finanțatorul.
Dar de ce nu Marius Șumudică, liber de contract și mereu o variantă vehiculată? Răspunsul e simplu: suporterii. Becali susține că a fost avertizat de fani să nu meargă în această direcție. „Dacă ar fi după mine, să zicem că l-aș lua pe Șumudică. Dar am primit telefon de la suporteri și au zis nea Gigi, am intrat în play-out, nu am făcut scandal. Apoi au zis până aici, nu întinde coarta cu noi. Am zis că gata, nu o întind. Mai ales că au fost demențiali suporterii, nu vreau să am probleme cu ei”, a povestit Becali.
Conditii incredibile puse de antrenorii cu nume
Patronul de la FCSB a mai spus că decizia finală îi aparține. Chiar dacă i-a acordat puteri sporite lui MM Stoica. „Lui MM i-am dat putere maximă, dar eu decid. A greșit și el, a exagerat”, a punctat Becali. Se pare că și tehnicieni străini ar fi dispuși să vină la FCSB, dar cu niște condiții cel puțin ciudate.
„Nu e frumos să vă dau numele celor care mă sună. Dar sunt și străini și antrenori cu nume. Au zis poți să faci tot, dar să nu zici echipa înainte de meci. Și să nu zici la televizor că faci tu schimbări. Așa mi-au zis antrenori cu nume. Ei nu au echipe și ce zic: Vin acum, calific echipa, îmi fac carte de vizită, aduc și jucători”, a încheiat Becali. Surprinzator sau nu…








