Lumea tenisului este în fierbere. Aryna Sabalenka, liderul mondial în vârstă de 27 de ani, a declanșat o adevărată furtună în circuitul WTA. Mai multe jucătoare de top amenință cu o măsură extremă, boicotarea turneului de la Roland Garros, din cauza modului în care sunt împărțiți banii din tenis.
Bomba aruncată de liderul mondial
Tensiunea a atins cote maxime cu doar două săptămâni înainte de startul competiției de la Paris, programată între 18 mai și 7 iunie. Un grup mare de jucătoare de elită a semnat o scrisoare prin care își exprimă frustrarea legată de premiile financiare. Ele acuză că primesc o cotă tot mai mică din veniturile colosale pe care le generează pe teren.
Iar bomba a fost aruncată de Aryna Sabalenka chiar înaintea turneului WTA 1000 de la Roma. Lidera mondială a șocat asistența când a afirmat că jucătoarele ar putea fi nevoite să boicoteze competițiile „dacă aceasta este singura mondalitate de a ne apăra drepturile”.
Modelul american și lupta pentru supraviețuire
Coco Gauff, ocupanta locului 4 WTA la doar 22 de ani, susține ideea unui protest organizat, deși nu a participat încă la negocieri directe. Tânăra americancă vede o soluție clară în sindicalizare, inspirată de liga nord-americană de baschet feminin (WNBA).
„Cred că dacă toată lumea am trage în aceeași direcție și am colabora, pot să văd un boicot întâmplându-se 100%. Nu e doar despre mine, e despre viitorul sportului nostru, despre faptul că jucătoarele de astăzi nu au aceleași beneficii precum tenismenele de top, mai ales când vine vorba de sponsorizări și alte lucruri de genul”, a explicat Gauff.
Cum vine asta? Foarte simplu, diferențele sunt uriașe între vârf și restul plutonului. „Poate că obținem mulți bani în afara terenului, dar dacă te gândești la jucătoarele de la locul 50 la 100, de la 50 la 200, cu toți banii generați de fiecare Grand Slam, e regretabil că sportivele din top 200 mondial de-abia rezistă, în timp ce în alte sporturi majore nici măcar nu există această dezbatere”, a continuat sportiva din SUA.
Într-un material publicat recent, arată Dolcesport, jucătoarea a tras un semnal de alarmă clar: „Poți să pui presiune prin presă, da, dar indiferent de cât de mult vorbim, toată lumea se comportă de parcă nu ar fi nimic greșit”.
Negocieri la sânge sau diplomație?
Poloneza Iga Swiatek (24 de ani, 3 WTA) preferă, cel puțin la prima vedere, calea diplomației, deși susține demersul colegelor sale. „Cel mai important lucru e să avem o comunicare potrivită și conversații cu cei ce conduc, să stăm la masă să vorbim și poate să negociem. Sper că înainte de Roland Garros vom avea oportunitatea unor astfel de întâlniri și vom vedea cum vor merge”, a precizat ea.
Numai că, dincolo de tonul calm, nemulțumirea de fond este aceeași. Swiatek a explicat clar ce le deranjează pe sportive: „Cred că am fost destul de rezonabile cu propunerea noastră și cu cerința de a primi un procent corect din venituri. Faptul că crește fondul de premiere nu e exact ce ne-am dorit, fiindcă procentul din venituri scade”.
Taxe, pensii și alte probleme ascunse
Și Elena Rybakina (26 de ani, 2 WTA) a atins un punct extrem de sensibil. Banii încasați pe hârtie nu reflectă mereu realitatea din conturile bancare. V-ați gândit vreodată la asta?
„Cred că îmbunătățirile de care avem nevoie nu sunt doar despre Grand Slam-uri sau bani. Mulți oameni nu știu că taxele sunt foarte mari. Poți câștiga mai mult, dar o mare parte e taxată. E o altă problemă. E dificil de spus. Așa cum am zis, de ani de zile sunt diferite probleme și niciodată nu am stat împreună pentru a face schimbări reale”, a subliniat campioana de la Australian Open.
O realitate dură.
Dar lucrurile nu se opresc aici. Italianca Jasmine Paolini (30 de ani, 8 WTA) a amintit de lipsa unor plase de siguranță vitale (pensii și concedii de maternitate). „Aspectul pozitiv e că suntem unite cu toate și că ne mișcăm în aceeași direcție. Grand Slam-urile cresc fondul de premiere puțin, dar nu un procentaj (n.r. important) din cât de mult câștigă. Mai mult decât orice, ei nu contribuie la rezolvarea altor probleme. Dacă suntem cu toate de-acord, și cred că vom fi, luăm în considerare boicotul”, a punctat Paolini, fără ocolișuri.
Până la startul primelor schimburi de mingi de pe zgura din capitala Franței, presiunea rămâne integral pe umerii organizatorilor. Orice decizie radicală luată de greii circuitului lovește direct și în interesul publicului din România, care urmărește cu sufletul la gură turneele de Grand Slam și parcursul sportivelor noastre pe zgura pariziană.













