De la 1 iulie intră în vigoare majorarea salariului minim la 4.325 lei, într-un context în care Guvernul urmărește protejarea veniturilor mici, dar mută în același timp un cost suplimentar în bilanțurile companiilor cu productivitate redusă și cu o capacitate limitată de a crește prețurile. La acest nivel, costul total pentru angajator ajunge la 4.418 lei.
Pentru firme, aceasta este valoarea integrală a remunerației factorului muncă, iar datele publicate indică o povară suplimentară de peste 280 de lei pe lună pentru fiecare angajat plătit la nivelul minim. În paralel, câștigul net al salariatului este afectat de reducerea facilității fiscale de la 300 la 200 de lei. Astfel, dincolo de mesajul politic privind creșterea salariului minim, în costurile reale ale companiilor se vede o scumpire a muncii.
În special în domeniile în care salariul minim este folosit pe scară largă, mai ales în servicii livrate local și în întreprinderile mici și mijlocii, ajustarea se reflectă imediat în marje, cash-flow și în posibilitatea de a menține schema de personal. Potrivit Financiarul, Radu Nechita, profesor de economie, a explicat că noul prag este sustenabil doar dacă valoarea economică generată de angajat acoperă costul total suportat de firmă. „Un salariu minim de 4.325 lei înseamnă că valoarea muncii salariatului trebuie să fie de cel puțin 4.418 lei, deoarece acesta este costul total pentru angajator. Aceasta este de fapt valoarea remunerației factorului muncă, adică salariul complet. Dacă valoarea muncii salariatului este mai mică de 4418 lei, ar însemna că angajatorul «cumpără» un serviciu la un preț mai mare decât «face».”
În evaluarea sa, efectele economice diferă semnificativ în funcție de regiune, sector și dimensiunea companiei. În zonele cu activitate economică mai slabă și pe piețe unde clienții au venituri reduse, firmele au mai puțin spațiu pentru a transfera costurile în prețuri. În aceste situații apar riscuri de restrângere a activității, concedieri sau migrare spre informalitate. Cei mai vulnerabili sunt salariații cu experiență redusă, calificări mai slabe și flexibilitate mai mică.
În același timp, inflația continuă să erodeze puterea de cumpărare. Datele din piață arată că angajații plătiți cu salariul minim au pierdut aproape 400 de lei din puterea de cumpărare în ultimul an, în condițiile unei inflații de 11%. Raportat la majorarea de 125 de lei discutată public, rezultă că avansul nominal nu acoperă scumpirile. Adrian Negrescu, analist, a rezumat această situație astfel: „Creşterea salariului minim este ca o ştire la Radio Erevan. În mod real, salariul minim continuă să scadă, nu să crească. De la 1 iulie, cei 125 de lei pe care îi primesc în plus românii se topesc practic în inflaţia de 11%. În termeni reali, în ultimul an, angajaţii plătiţi cu salariul minim au pierdut aproape 400 lei din puterea de cumpărare pe fondul scumpirilor generalizate.”
Pentru companii, presiunea nu se oprește la costul direct. Același analist arată că peste 280 de lei în plus lunar pentru fiecare salariat plătit la minim reprezintă un efort greu de absorbit într-o perioadă cu vânzări în scădere și blocaje financiare. Variantele rămase sunt toate dificile: reducerea personalului, plata la negru sau majorarea prețurilor, cu riscul afectării competitivității dacă piața nu acceptă scumpirea. În plus, reducerea facilității fiscale de la 300 la 200 de lei micșorează diferența dintre costul suplimentar al angajatorului și suma netă care ajunge efectiv la angajat.
Sorin Spiridon, consultant de business, consideră că măsura era necesară, având în vedere că România rămâne printre statele cu cele mai mici salarii din Uniunea Europeană, iar inflația a afectat puternic puterea de cumpărare. Totuși, din perspectivă managerială, efectul nu se oprește la cei plătiți exact cu minimul pe economie. În practică, creșterea împinge în sus și salariile aflate imediat peste acest prag, comprimând diferențele dintre posturile de intrare și cele cu senioritate mică și crescând presiunea pentru recalibrarea grilelor salariale.
Consultantul atrage atenția și asupra start-up-urilor și firmelor aflate în primii doi ani de activitate, care funcționează de regulă cu resurse limitate și încă își testează modelul de business. Pentru acestea, o creștere rapidă a costurilor fixe poate avea un efect disproporționat față de o companie matură, cu procese mai stabile și venituri mai robuste. Radu Nechita mai arată că, atunci când concedierea nu este prima opțiune, angajatorul încearcă să crească productivitatea prin reducerea timpilor morți, norme mai ridicate, sarcini noi sau programare strictă în orele cu cerere maximă. Dacă nici așa costul complet al muncii nu este acoperit, pot urma concedierea, restrângerea activității, închiderea firmei sau înlocuirea muncii cu capital.
După 1 iulie, pentru companii devin esențiale câteva repere: ponderea angajaților plătiți la minim în costul total cu personalul, impactul celor peste 280 de lei lunar per angajat asupra EBITDA și lichidității, dar și capacitatea de a transfera costurile în prețuri. În special firmele din servicii locale, care activează pe piețe cu clienți cu venituri reduse, rămân cele mai expuse.
