ANOFM: Peste 166.000 de persoane angajate în primele şapte luni ale anului
Peste 166.000 de persoane au fost angajate în primele şapte luni ale anului prin intermediul unui program naţional de profil...
Peste 166.000 de persoane au fost angajate în primele şapte luni ale anului prin intermediul unui program naţional de profil...
Elevii claselor I din Municipiul Bucureşti şi cei din judeţele Bihor, Braşov şi Iaşi vor primi în prima zi de...
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a publicat pe site-ul propriu, pentru consultare publică, proiectul de decizie...
Un număr de 26.156 locuri de muncă erau disponibile, vineri, la nivel naţional, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei...
România nu se mai regăseşte printre ţările care înregistrează o creştere a decalajului fiscal, susţine Agenţia Naţională de Administrare Fiscală...
Loteria Română a acordat peste 4,15 milioane de câştiguri, în valoare totală de peste 144,88 milioane de euro, în primele...
Grupul italian Enel, cea mai mare companie europeană de utilităţi, a demarat procesul de vânzare a operaţiunilor din România şi...
Preţul mediu al energiei pe piaţa bursieră spot (Piaţa pentru Ziua Următoare - PZU) a crescut cu 40,84% în săptămâna...
Constructorul tronsonului II al drumului expres Craiova - Piteşti este pregătit să înceapă lucările, a declarat vineri, în cadrul întrunirii...
Importurile de gaze din Rusia prin Ucraina ar putea fi întrerupte în această iarnă, iar autorităţile statului sunt conştiente de...
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a selectat 340 de solicitări, în valoare de 497.311 euro, pentru rambursarea primelor de...
Diminuarea deficitului de încasare a TVA ar însemna circa 10 miliarde de lei în plus la bugetul României, adică o...
* Produsul Intern Brut al României a crescut în primele şase luni ale anului în curs cu 4,7%, pe seria...
Ungaria a înregistrat, în perioada aprilie-iunie 2019, comparativ cu trimestrul precedent, cel mai semnificativ avans al economiei din Uniunea Europeană,...
România se situează pe locul 11 în Uniunea Europeană în intervalul 2008 - septembrie 2018 din punct de vedere al...
Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG) respinge declaraţiile alarmiste şi nefondate referitoare la efectele revenirii la o piaţă liberă şi...
Preţurile la băuturile alcoolice în România sunt cele mai mici din Uniunea Europeană, fiind cu 26,4% sub medie, arată datele...
Produsul Intern Brut al României a crescut în primele şase luni ale anului în curs cu 4,7%, pe seria brută,...
Mai multe zone din Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu vor rămâne vineri, temporar, fără curent electric, ca urmare...