Dosarul de coruptie „Arad” din Timisoara

0

Şeful DRDP Timişoara, Cristian Ispravnic, şi alte şapte persoane care au fost audiate, luni, în dosarul „Arad” de către procurorii DNA Timişoara într-un amplu dosar de corupţie, au fost reţinute pentru 24 de ore şi transportate, în noaptea de luni spre marţi, la Bucureşti, unde magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) vor decide dacă vor dispune arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unor surse judiciare, alături de Cristian Ispravnic au fost reţinuţi Elisabeta Miuţescu, Mirel Pascu, Cristian Dima, Mircea Lucaciu, Alin Băiţan, Cristian Horgea şi Anca Stoenescu.

Aceştia sunt puşi sub acuzare pentru fapte de corupţie, luare de mită şi trafic de influenţă.

Luni, au mai fost audiaţi şi trei parlamentari PSD în acelaşi dosar – Dorel Căprar, Ioan Chisăliţă şi Florin Tripa, dar ei au plecat după audieri.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis luni AGERPRES, procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Timişoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie săvârşite în perioada 2016 – 2019.

Procurorii au ridicat de la sediul PSD Arad mai multe documente, iar anchetatorii au părăsit sediul formaţiunii social-democrate după mai bine de trei ore de la începutul percheziţiei. În tot acest timp, mai mulţi membri PSD Arad s-au prezentat la sediu, pentru activităţile obişnuite, însă nu li s-a permis accesul în imobil.

Conform unor surse din rândul anchetatorilor, ancheta are legătură cu presupuse acte de corupţie la punctul de lucru al DRDP Timişoara din Vama Nădlac II, unde s-ar fi pretins diverse taxe şoferilor ale căror automarfare erau cântărite, iar greutatea nu ar fi fost corespunzătoare reglementărilor sau documentelor de transport. Mita dată de şoferi pentru ca angajaţii DRDP să treacă cu vederea greutatea reală a camioanelor ar fi fost de până la 100 de euro pe transport .

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close