Examen de matematică de nivel universitar

0

Un băiat de 9 ani din provincia Hyogo din vestul Japoniei a susţinut cu succes un examen de matematică de nivel universitar, a anunţat marţi Institutul de Certificare în Matematică din Japonia, citat de agenţia DPA.

Shogo Ando a studiat pentru examen timp de doi ani şi susţine că intenţionează să îşi utilizeze cunoştinţele matematice pentru binele societăţii, a indicat institutul, potrivit agenţiei Kyodo.

Băiatul a declarat că îşi doreşte să îşi folosească abilităţile în lupta împotriva schimbărilor climatice, potrivit institutului.

Conform celor mai recente date ale studiului PISA (Programme for International Student Assessment) – iniţiat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) cu scopul de a măsura dezvoltarea competenţelor de bază ale elevilor în domeniile citire/lectură, matematică şi ştiinţe – Japonia a scăzut de pe locul cinci pe locul şase în clasamentul abilităţilor matematice ale elevilor, notează DPA.

Un băiat de 9 ani din Belgia este pe cale să devină cel mai tânăr absolvent de universitate din lume, după ce va finaliza studiile de licenţă în inginerie electrică la Universitatea de Tehnologie din Eindhoven, Olanda, a informat în luna noiembrie Reuters. După ce a parcurs ciclul liceal în aproximativ un an, Laurent Simons, care are un IQ de 145, a început cursurile universitare şi este hotărât finalizeze în doar nouă luni ciclul de licenţă, care în mod obişnuit durează trei ani. Băiatul a declarat că îşi doreşte să cerceteze domeniul organelor artificiale şi, la final, să dezvolte un corp complet artificial în propriul laborator.

Până în prezent, cea mai tânără persoană care a obţinut o diplomă universitară este americanul Michael Kearney, care a realizat această performanţă în iunie 1994, la vârsta de 10 ani şi patru luni, potrivit Cărţii Recordurilor Guinness.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close