A fost adoptată Legea care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră
Luni, Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 175 de voturi pentru, 30 împotrivă şi 30 de abţineri. USR, PNL şi PMP nu au votat.
Legea obligă operatorii să achite impozite progresive pe venituri suplimentare, 50% din toată producţia va trebui tranzacţionată pe piaţa românească, iar sumele obţinute vor fi direcţionate spre parteneriatele public-private.
„Nu puteam accepta ca România să-şi păstreze în continuare dependenţa energetică de ruşi. Faptul că am pus 50% din toată producţia pe contracte bilaterale, iar 50% tranzacţionare pe piaţa românească înseamnă că România devine una dintre puţinele ţări din lume care devine independentă energetic”, a susținut președintele PSD, Liviu Dragnea.
Acesta a prezentat luni o variantă mult modificată a legii faţă de cea adoptată de Senat chiar în timp ce aceasta era discutată în comisiile de specialitate.
Președintele PSD consideră că suma totală încasată de statul român va depăşi 20 de miliarde de dolari după adoptarea noilor măsuri, conform estimărilor liderului PSD.
Sursa: News 24 Romania.