Cum îți poți proteja organismul în zilele caniculare
Meteorologii au transmis avertizări de caniculă în cea mai mai parte a țării, așadar temperaturile resimțite în aer pot ajunge și la 40 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi din ce în ce mai mare, așa că este esențial să îți protejezi corpul de căldură.
Cum poți trece cu bine de zilele cu temperaturi de foc dar și cum îți poți proteja organismul de căldură? Uite câteva sfaturi date de medici pentru cei care nu pot să stea în casă în aceste perioade:
1. Poartă haine din materiale naturale și cât mai deschise la culoare
Dacă chiar trebuie să ieși afară din casă pe durata caniculei, îmbracă-te corespunzător și ia-ți haine din materiale naturale precum bumbac, care să te poată proteja de razele soarelui. Poartă o pălărie sau șapcă și ochelari de soare care să te ferească de razele ultraviolete.
2. Hidratează-te cât mai bine cu apă
Trebuie să bei apă în permanență, indiferent de vârsta pe care o ai, pe perioada caniculei, conform medicilor. Căldura excesivă de afară îți va face corpul să se deshidrateze, și de aceea vei avea nevoie să bei cel puțin doi litri de apă. Nu aștepta să ți se facă sete, bea din propria inițiativă un pahar cu apă la măcar 20 de minute. Astfel vei înlătura stările de rău și de moleșeală cauzate de starea de disconfort ale căldurii. Aveți grijă însă, apa nu trebuie să fie prea rece, deoarece organismul va suferi un șoc.
3. Bea mai puțină cofeină, alcool și băuturi carbogazoase
Este esențial să renunți la cele trei cafele pe zi și să încerci să rămâi doar la una singură. Înlocuiește orice băutură carbogazoasă cu apa plată și în niciun caz nu consuma alcool, pentru că mai tare te vei deshidrata. De asemenea, se recomandă dușurile frecvente cu apă călduță pentru a regla temperatura corpului.
4. Indicații pentru acasă
Acasă trebuie să ai draperiile trase pentru a nu permite căldurii să intre în casa ta. Vei fi tentat cel mai probabil să setezi aerul condiționat la o temperatură foarte mică, lucru foarte greșit. Medicii susțin că temperatura din casă nu trebuie să fie prea scăzută, nu mai mult de 5 grade diferență. Poți încerca să lași aerul la 25 de grade Celsius.
Sursa: News 24 Romania.