Ştefan-RaduOprea: Au fost trimise scrisorile de acceptare către toţi cei 10.000 de beneficiari ai programului Start-Up Nation
Afacerile pornite prin programul Start-Up Nation funcţionează foarte bine, iar săptămâna viitoare ar urma să se încheie contractarea celor 10.000 de proiecte, a declarat sâmbătă ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Stefan-Radu Oprea, la Antena 3.
"Astăzi pot să vă spun că scrisorile de acceptare au fost trimise către toţi cei 10.000 de beneficiari care au fost selectaţi anul acesta în programul Start-Up Nation. Deci această etapă s-a încheiat. Probabil că până săptămâna viitoare, întrucât sunt peste 9.000 cu contractele deja semnate, vom încheia contractarea celor 10.000 de proiecte şi sunt astăzi depuse peste 121 de deconturi deja. Deci programul funcţionează, funcţionează în parametri", a afirmat ministrul.
Ştefan-Radu Oprea a dat drept exemplu primul beneficiar al acestui program.
"Pot să vă spun că afacerea îi merge foarte bine. Că deja se dezvoltă. Că deja are al doilea punct de lucru. Au 70 de angajaţi astăzi, într-un an de zile. Eu cred că este o cifră foarte importantă şi deja au planuri foarte mari de extindere a afacerilor. Aceasta înseamnă că Start-Up Nation îşi face efectul şi că într-adevăr afacerile pornite prin acest program funcţionează foarte bine", a subliniat Oprea.
Potrivit Ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, principalul efect al acestui program este că a reuşit să producă o modificare în mentalitate.
"Noi avem un program care se cheamă Start-Up Nation şi care eu cred că a reuşit să producă o transformare profundă în metalul colectiv din România, în mentalitate. Cred că este cel mai important efect…
Citeste continuarea aici