Mihai Fifor: Condamnăm cu toată fermitatea cumplitul atac de la Kabul
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a transmis, miercuri, un mesaj de condoleanţe familiei şi prietenilor diplomatului român ucis în Kabul, Afganistan, şi în care condamnă "cu toată fermitatea acest cumplit atac".
"Diplomatul român care a decedat apărând sediul Ambasadei este un adevărat erou, care merită întreaga noastră recunoştinţă pentru sacrificiul său suprem. Gândurile noastre se îndreaptă către familia şi prietenii îndureraţi. Totodată, avem speranţa că românul rănit se va recupera curând şi va putea reveni acasă cu bine. Condamnăm cu toată fermitatea acest cumplit atac şi ne exprimăm convingerea că un astfel de act nu va putea submina eforturile internaţionale de stabilizare a Afganistanului", a scris Fifor pe Facebook.
Ministrul subliniază că România a fost şi va continua să fie un aliat solid şi dedicat angajamentelor comune pentru asigurarea securităţii spaţiului euro-atlantic, inclusiv printr-o contribuţie semnificativă la eforturile NATO din cadrul Misiunii Resolute Support.
"Ne facem datoria în continuare ca parte a celei mai puternice alianţe politico-militare. Vom lucra îndeaproape cu ceilalţi aliaţi şi parteneri în vederea sporirii măsurilor de securitate, astfel încât militarii şi civilii noştri care se dedică misiunii din teren să fie cât mai bine protejaţi", arată Mihai Fifor în postarea de pe reţeaua de socializare.
Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a murit şi altul a fost grav rănit în atacul terorist care a avut loc în noaptea de luni spre marţi la Kabul, în Afganistan, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe….
Citeste continuarea aici