Fotbal: Contra – M-au deranjat ocaziile Maltei, vor fi schimbări după aceste jocuri, analiza va fi la sânge

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Cosmin Contra, a declarat, duminică seara, după victoria cu 1-0 în faţa Maltei, că a fost deranjat de ocaziile avute de adversari, el precizând că va efectua "o analiză la sânge" şi va face schimbări la următoarele partide din preliminariile EURO 2020.

"Vor fi schimbări după aceste două meciuri (n.r. – Spania şi Malta), analiza va fi la sânge. Deci vor fi schimbări la următoarele meciuri. Nu e bine să analizez la cald. Dar voi analiza foarte bine acest joc şi voi încerca să iau deciziile care trebuie luate. Normal ar trebui să fiu nemulţumit de jucători, dar sunt mulţumit de cele trei puncte. În calificări sunt şi momente în care joci mai puţin bine şi câştigi. Aşa că important e că ai rămas în cursa calificării. M-a deranjat că adversarii au avut ocazii, dar prima lor ocazie vine după o greşeală a noastră când nu am avut reacţie la un contraatac. În repriza a doua au venit ocaziile lor tocmai pe nervozitatea noastră de a nu putea marca al doilea gol. E clar că nu-mi convine că le-am dat prea multe posibilităţi să ne pună în dificultate, dar se întâmplă ca jucătorii să aibă o zi mai puţin fastă", a spus el.

Selecţionerul a explicat scorul de doar 1-0 în partida cu Malta prin faptul că jucătorii nu au putut înscrie în debutul întâlnirii. "Nu am dat gol repede, aşa cum se întâmplase în meciul din Malta, cu toate că 20-25 de minute am avut ocazii şi chiar am marcat un gol valabil anulat pe motiv de ofsaid. E clar că o dată cu trecerea timpului jucătorii au început să devină puţin mai nervoşi, să nu aibă luciditate. Iar…

Citeste continuarea aici

Citește și