Publicitate
Publicitate

Fotbal: Ucraina – România 1-3, în meci amical al selecţionatelor Under-19

Selecţionata de fotbal Under-19 a României a învins formaţia similară a Ucrainei cu scorul de 3-1, duminică, într-un meci amical jucat în deplasare, la Buha, potrivit site-ului FRF.

Golurile României au fost înscrise de David Miculescu (două) şi Călin Popescu, după ce primul joc dintre cele două echipe se terminase la egalitate, 2-2, vineri.

Selecţionerul Laurenţiu Roşu a început meciul cu Szilard Gyenge – Tudor Telcean, Marius Savu, Alexandru Rus, Alexandru Sîrbu – Alex Negrean (căpitan), Darius Ghindovean – Călin Popescu, Gabriel Toma, Cristian Dumitru – Louis Munteanu.

Fotbal: Peste 30.000 de copii şi însoţitori sunt aşteptaţi să asiste la meciul România – Norvegia
RecomandariFotbal: Peste 30.000 de copii şi însoţitori sunt aşteptaţi să asiste la meciul România – Norvegia

Naţionala U19 va evolua luna viitoare în preliminariile Campionatului European din 2020, mini-turneul urmând să aibă loc în Serbia, în perioada 8-14 octombrie, când tricolorii vor înfrunta echipa gazdă, Spania şi Lituania. Se vor califica în turul de elită primele două clasate în cele 13 grupe şi cea mai bună echipă de pe locul al treilea.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

 Sursa foto: (c) Federația Română de Fotbal/Facebook.com

Citeste continuarea aici

Mirel Rădoi, selecționer România U21: În meciul cu Ucraina, diferența s-a făcut la nivelul grupului
RecomandariMirel Rădoi, selecționer România U21: În meciul cu Ucraina, diferența s-a făcut la nivelul grupului