Fitch Ratings a acordat grupului Electrica ratingul BBB
Grupul Electrica a obţinut ratingul corporativ de emitent BBB Investment Grade, cu perspectivă stabilă, din partea agenţiei de rating Fitch Ratings, informează luni compania.
Potrivit unui comunicat al companiei, ratingul BBB reflectă profilul financiar solid al Grupului Electrica, stabilitatea cash-flow-ului, poziţia de lider, atât în aria de distribuţie, cât şi în cea de furnizare a energiei electrice, pe zona reglementată, precum şi potenţialul de menţinere a unui nivel ridicat al investiţiilor în perioada următoare.
"Având în vedere oportunităţile de dezvoltare a afacerii, precum şi planul ambiţios de investiţii asumat în cadrul Perioadei a IV-a de Reglementare, Grupul Electrica prospectează mai multe variante privind diversificarea surselor de finanţare. În acest sens, Grupul a luat decizia de a aplica pentru obţinerea unui rating de emitent din partea uneia dintre cele trei agenţii majore de rating, considerând că aceasta este o dovadă de transparenţă şi, totodată, un element cheie în vederea obţinerii flexibilităţii financiare. Existenţa unui istoric al ratingului emitentului, la momentul unei emisiuni de obligaţiuni sau obţinerii unei alte surse de finanţare, este benefică în ceea ce priveşte plasarea cu succes a datoriilor, prin acces în condiţii avantajoase la piaţa instrumentelor de împrumut", au arătat reprezentanţii companiei.
Decizia de obţinere a unui rating de emitent a avut în vedere şi faptul că opiniile privind riscul de credit emise de una dintre cele trei agenţii majore de rating sunt utilizate de investitorii instituţionali din întreaga lume.
"Ne dorim să creştem…
Citeste continuarea aici