BUCUREȘTI (MEDIAFAX) – Senatul a aprobat în ședința de luni OUG privind transportul de persoane, prin care este stabilită atribuția Consiliilor Județene de a corela programul de transport al persoanelor cu orarul de funcționare al unităților de învățământ.
Senatul a adoptat, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transporturilor de persoane.
O nouă prevedere a fost adăugată de Comisia pentru transporturi și infrastructură prin care Consiliile Județene au o nouă atribuție privind transportul rutier județean de persoane: „corelează programul județean de transport cu orarul de funcționare al unităților de învățământ, iar în situația în care nu se poate realiza aceasta, consiliile județene și consiliile locale sunt obligate să asigure transportul elevilor prin curse regulate speciale”.

RecomandariPe 17 ianuarie se deschid ghişeele Direcţiei deProgramul de lucru la ghişeele Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale Sector 6 va fi prelungit până pe 17 ianuarie, având în vedere recuperarea zilelor libere acordate pe 27 decembrie 2019 şi 3 ianuarie 2020, potrivit unui comunicat al autorităţii locale. În perioada următoare, funcţionarii centrelor au un program de lucru prelungit, astfel: lunea, marţea şi joia aceasta şi viitoare (pe 6, 7, 9, 13, 14 şi 16 ianuarie) – de la ora 8,30 la 17,30; miercurea aceasta şi cea viitoare – în intervalul 8,30 – 18,30; vinerea aceasta şi cea viitoare – între 8,30 şi 16,30. La Centrul nr. 5, situat pe bulevardul Drumul Taberei nr. 40, programul este de luni până joi, între orele 07,00 – 21,00, vineri, în intervalul 07,00 – 19,00, iar sâmbătă – de la 09,00 la 14,00. Încă de la primele ore ale dimineţii de luni, contribuabilii sectorului 6 s-au prezentat la ghişeele Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale Sector 6 pentru a-şi achita obligaţiile fiscale pe anul curent. Reprezentanţii centrului din Şoseaua Virtuţii, cel mai aglomerat, le-au servit ceai cald celor care s-au aşezat la rând şi i-au direcţionat şi către celelalte centre din sector, informează Primăria. Autoritatea locală aminteşte că în sectorul 6 taxele pot fi achitate online pe www.ghiseul.ro, prin infochioşcurile amplasate în marile centre comerciale din sector sau la sediile centrelor din: Bd. Drumul Taberei nr. 18 (Orizont), Şoseaua Virtuţii nr. 1-3, Calea Giuleşti nr. 125, Centrul Comercial „Drumul Taberelor” şi Bd. Drumul Taberei nr. 40. Până pe 31 martie se acordă persoanelor fizice bonificaţia de 10% pentru achitarea integrală a impozitelor pentru clădiri, terenuri şi mijloace de transport.
De asemenea, senatorii au eliminat atribuția consiliilor județene prin care aprobă tarifele propuse de firmele de transport de persoane.
Ordonanța de Urgență a Guvernului elimină transportul rutier județean de călători din sfera serviciilor publice. Astfel, acest tip de transport se desfășoară în regim comercial.