Fotbal: Bogdan Vintilă (FCSB) – Meritam să câştigăm cu Dinamo, am avut ocazii mai clare
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Bogdan Vintilă, consideră că formaţia sa ar fi meritat să câştige derby-ul cu Dinamo, din cadrul etapei a 12-a a Ligii I, încheiat cu scorul de 1-1, pentru că a avut ocazii mai clare.
"A fost o partidă spectaculoasă pe care consider că meritam să o câştigăm, am avut ocazii mai clare, mai multe, dar imprecizia a făcut ca rezultatul să rămână egal până la urmă. A fost o atmosferă frumoasă, suporterii noştri au fost deosebiţi, la înălţime, le mulţumim pe această cale că au fost alături de noi şi ne dorim ca pe viitor să-i facem fericiţi prin adunarea punctelor pentru a accede în play-off. Nu se întâmplă nimic special când jucăm acasă, doar că nu reuşim să marcăm mai mult decât adversarul. Spre deosebire de meciul cu CFR Cluj, astăzi am reuşit să marcăm şi am avut multe mai multe ocazii. Sunt mulţumit de evoluţia tuturor jucătorilor. De rezultat nu sunt mulţumit, sincer să fiu mi-aş fi dorit să câştig, dar acum ce să facem? E un punct în plus", a declarat Vintilă la conferinţa de presă de după meci.
Tehnicianul FCSB spune că şi-a făcut strategia în atac astfel încât să blocheze şi atacurile dinamoviste, dar să controleze şi mijlocul terenului prin folosirea lui Tănase de la începutul partidei.
"Astăzi am preferat să joc cu Tănase pentru că el coboară la mijlocul terenului şi trebuia să controlez şi mijlocul terenului şi să îl blochez şi pe Dan Nistor. Aleargă foarte mult şi are şi îndemânarea de a pătrunde spre poarta adversă din acea poziţie retrasă. Pe teren propriu aplicăm tactica şi în funcţie de adversari, iar Dinamo…
Citeste continuarea aici