Andy Murray s-a calificat în turul 2 la ATP Shanghai

Andy Murray (Marea Britanie; locul 289 în clasamentul ATP) continuă lupta pentru revenirea în elita tenisului mondial.

În vârstă de 32 de ani, Murray a debutat cu dreptul la turneul ATP de la Shanghai, după ce s-a impus în 3 seturi (2-6; 6-2; 6-3), după două ore și 18 minute de joc, în fața lui Juan Londero (Argentina; locul 56 în clasamentul ATP). Măcinat de probleme medicale în ultimii ani, care l-au făcut pentru o anumită perioadă de timp să iasă din circuit și chiar să își anunțe, inițial, retragerea, Murray și-a revenit acum din punct de vedere medical și pare decis să încerce să revină în rândul celor mai buni jucători ai lumii. Astfel, după un turneu bun la Beijing, unde a ajuns până în faza sferturilor de finală, britanicul a început cu un succes la Shanghai, unul dintre ultimele turnee ale sezonului.

Deși începea cu șansa a doua în fața lui Londero, acest aspect nu s-a simțit decât în primul set, pierdut la 2, după 50 de minute de joc. În seturile următoare, Murray și-a revenit și grație a 4 break-uri (două în setul doi și două în setul 3) a închis partida și s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste Fabio Fognini (Italia; 12 ATP).

Sursa: News 24 Romania.

Citeste continuarea aici

Citește și