ŞTIRILE SERII – SPORT – 7 OCTOMBRIE

* Selecţionerul echipei naţionale de tineret a României, Mirel Rădoi, a declarat, luni, că partida cu Ucraina, programată, joi, la Ploieşti, este capitală pentru formaţia sa după înfrângerea suferită în faţa Danemarcei în debutul preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-21 din 2021.

* Boxerul profesionist Viorel Simion (37 de ani) va lupta vineri, la Belfast, pentru titlul de campion european IBF la categoria super-pană (59 kg), cu irlandezul Marco McCullough, pe care spune că vrea să-l învingă, nefiind motivat doar de bursa acestei partide.

* Medaliată cu bronz la Campionatele europene de box din Italia, din 2014, Oana Georgiana Iorga, din satul tulcean Niculiţel, a câştigat titlul de campioană naţională la senioare, locuieşte în incinta sălii în care se antrenează şi este ajutor de bucătar la un restaurant din municipiul Tulcea.

* Fundaşul dreapta Romario Benzar va putea fi recuperat pentru meciurile pe care naţionala României le va susţine cu selecţionatele Insulelor Feroe şi Norvegiei, în preliminariile EURO 2020, a anunţat, luni, Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial.

* Fotbalistul Dennis Man a declarat, luni, că la echipa naţională de tineret sunt pretenţii mari după atingerea fazei semifinalelor la Campionatul European U21 din această vară şi a precizat că România trebuie să câştige grupa în preliminariile EURO 2021.

* Selecţionerul echipei naţionale de tineret, Mirel Rădoi, a declarat, luni, că în dubla cu Insulele Feroe şi Norvegia din cadrul preliminariilor EURO 2020, prima reprezentativă a României are ca obiectiv câştigarea a minimum 4…

Citeste continuarea aici

Citește și