Stefanos Tsitsipas s-a calificat în optimile de finală ale turneului din Shanghai
Stefanos Tsitsipas (7 ATP) s-a calificat în optimile de finală ale turneului Masters Series din Shanghai, miercuri dimineața, după ce a trecut de canadianul Felix Auger-Aliassime (19 ATP), scor 7-6 (3), 7-6 (3).
Deși s-a impus în două seturi, Tsitsipas, al șaselea favorit al întrecerii din China, a avut parte de o partidă dificilă contra canadianului de 19 ani. Grecul a obținut calificarea după ce a triumfat în ambele tiebreak-uri, de fiecare dată la 3. Meciul s-a încheiat după două ore și trei minute.
Astfel, Stefanos Tsitsipas a înregistrat prima victorie din carieră împotriva adversarului său. În precedentele două întâlniri din 2019, de la Indian Wells și US Open, Auger-Aliassime s-a impus în două seturi. De asemenea, canadianul l-a învins pe Tsitsipas și în 2016, în semifinalele probei de juniori de la US Open.
În optimile de finală de la Shanghai, Tsitsipas îl va întâlni pe Hubert Hurkacz (34 ATP). Polonezul a realizat surpriza în turul secund, învingându-l pe Gael Monfils, scor 6-2, 7-6 (1).
Sursa: News 24 Romania.
Citeste continuarea aici