Haltere: Nicu Vlad – România poate califica 4 sportivi la Jocurile Olimpice ca urmare a regulilor de dopaj

Preşedintele Federaţiei Române de Haltere, Nicu Vlad, a declarat, pentru AGERPRES, că România are dreptul să califice patru sportivi la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020 ca urmare a regulilor privind dopajul, care sancţionează delegaţiile în funcţie de numărul de cazuri pozitive depistate din 2008 şi până în prezent.

"Maximum de sportivi pe care îi poate duce o ţară la Jocurile Olimpice este de patru la masculin şi patru la feminin. Noi avem acum dreptul să ducem doi plus doi. Asta din cauza regulilor privind dopajul. Ei au cumulat nişte lucruri, iar din punctul meu de vedere nu este în regulă. Pentru că noi şi la calificările anterioare, cele pentru Rio de Janeiro, am fost penalizaţi cu un loc. Pentru că am avut cinci sportivi calificaţi, dar am participat doar cu patru. Ei au cumulat din 2008 încoace cazurile pozitive de dopaj de la diferite competiţii internaţionale şi chiar naţionale la un moment dat", a spus el.

Întrebat câte cazuri pozitive la haltere are România începând cu anul 2008, preşedintele a răspuns: "Suntem undeva în jurul a 16 sau 17, ceva în genul acesta. Pentru că au fost nişte sportivi care nu au fost confirmaţi de Federaţia Internaţională (n.r. – ca fiind depistaţi pozitiv). Dar şi la Rio, după cum spuneam, am pierdut o poziţie, tot calculând treaba aia, atunci era până la 10 sau 15 (n.r. – cazuri de dopaj) şi ne-a fost luat un loc. Acum au schimbat regulamentul şi iau şi perioada din spate (n.r. – din 2008 până în prezent), ceea ce nu e în regulă. Pentru că nu poţi să penalizezi pe cineva de două ori pentru aceeaşi faptă".

Referitor la informaţiile potrivit…

Citeste continuarea aici

Citește și