Handbal feminin: Ambros Martin – Înţeleg supărarea Cristinei Neagu, dar nu a fost o decizie egoistă
Fostul selecţioner al echipei naţionale de handbal feminin a României, Ambros Martin, a declarat, joi seara, că înţelege supărarea Cristinei Neagu după demisia sa, dar a precizat că decizia sa de atunci nu a fost una egoistă.
"O înţeleg pe Cristina că e supărată şi sunt de acord cu ea. Pentru că în cei trei ani în care am lucrat împreună la naţională obiectivul nostru principal a fost calificarea la Jocurile Olimpice. Iar pentru ea a fost ciudat faptul că am considerat la momentul respectiv că eu nu sunt persoana care poate să ajute România în ultimii paşi pe care îi are de făcut pentru a-şi atinge obiectivul. Am simţit acest lucru. Şi nu a fost o decizie egoistă. Chiar am gândit că plecarea mea este lucrul cel mai bun pentru ele. Acum singura mea problemă este faptul că Tomas Ryde (n.r. – actualul selecţioner) nu mai este antrenor şi la CSM Bucureşti. Pentru că ideea mea era că România avea nevoie în această ultimă fază a drumului spre Jocurile Olimpice de un antrenor care să fie alături de jucătoare tot timpul, atât în campionat, cât şi la naţională. Dar eu o înţeleg pe Cristina, o respect şi cred că merit acele cuvinte pe care le-a spus la adresa mea", a spus Martin, aflat în România pentru meciul pe care echipa sa Rostov pe Don îl susţine, vineri, cu CSM Bucureşti.
Întrebat dacă este mai bine să fie selecţionerul Rusiei decât al României, Ambros a răspuns: "Nu este mai bine şi nici mai rău. A fost o decizie pe care am luat-o. Am fost fericit în România, dar a fost un moment în care am considerat că pentru România şi pentru mine era mai bine să vină o…
Citeste continuarea aici