ŞTIRILE AMIEZII – SPORT – 11 OCTOMBRIE

* Ministrului Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, a declarat, într-un comunicat de presă AGERPRES remis la final de mandat, că "nu a fost un ministru perfect", dar a menţionat că este mândru de faptul că a dublat bugetul instituţiei pe care a condus-o timp de 11 luni.

* Mai mult de jumătate din populaţia României din mediul urban, mai exact 55,4%, a practicat sport în ultimul an, cu 4,1% mai mult decât în 2017, conform studiului Quantix legat de sportul de masă şi viaţă sănătoasă în 2019, prezentat cu ocazia desfăşurării celei de-a 12-a ediţii a Maratonului Internaţional Bucureşti.

* Selecţionata Libanului, antrenată de românul Liviu Ciobotariu, a obţinut prima sa victorie în faza a doua a preliminariilor asiatice pentru Cupa Mondială de fotbal din 2022, 2-1 cu Turkmenistanul, joi, pe teren propriu, în Grupa H.

* Căpitanul echipei de fotbal a Spaniei, la 14 ani de la debut, este la un pas de un nou record de selecţii la reprezentativă – 168, urmând să îmbunătăţească performanţa deţinută în comun cu Iker Casillas (167), sâmbătă, cu ocazia meciului din deplasare cu Norvegia, contând pentru Grupa F a preliminariilor EURO 2020, din care face parte şi România.

* Monoposturile Mercedes au dominat prima sesiune de antrenamente libere premergătoare Marelui Premiu de Formula 1 al Japoniei, în care finlandezul Valtteri Bottas a realizat cel mai bun timp, 1 min 28 sec 731/1000, vineri, pe circuitul de la Suzuka, transmite AFP.

* Pilotul finlandez Valtteri Bottas (Mercedes) a fost cel mai bun şi în a doua sesiune de antrenamente libere de vineri, dinaintea Marelui Premiu de Formula 1 al Japoniei, etapa…

Citeste continuarea aici

Citește și