Valentin Mihăilă, marcator pentru România U21 în meciul cu Irlanda de Nord, de luni seara, scor 3-0, în preliminariile EURO 2021, a povestit o discuție bizară avută în timpul partidei cu arbitrul partidei de la Voluntari, slovenul Nejc Kajtazovic.
În minutul 38, portarul Conor Hazard a fost eliminat după o ciocnire violentă cu Dennis Man, în afara careului. Câteva minute mai târziu, în prelungirile primei reprize, România a solicitat o lovitură de la 11 metri pentru un fault comis în careu asupra lui Andrei Ciobanu, însă arbitrul sloven a dictat doar corner. Raționamentul centralului, conform spuselor lui Mihăilă, a fost unul cel puțin bizar.
„Arbitrul ne-a întrebat <de ce mai vreți penalti dacă aveți un om în plus?> Noi am continuat să jucăm și s-a văzut rezultatul pe tabelă”, a declarat Mihăilă, după meci, la ProX.
„Sunt foarte fericit că am reușit să înscriu primul gol la U21 și că am reușit să câștigăm cele trei puncte. Am făcut un meci extraordinar toată echipa și sunt foarte fericit. Mai e mult de jucat până la finalul grupei. E bine că am legat aceste victorii, chiar dacă în meciul cu Dnamearca am pierdut. Am început mai greu, dar e bine că am continuat așa. Sperăm să câștige și România cu Norvegia, mâine seara”, a mai spus jucătorul Universității Craiova.
Pentru România U21 a fost a doua victorie consecutivă în preliminarii cu 3-0, după cea obţinută la Ploieşti, joi, contra Ucrainei.
După trei meciuri disputate în grupa 8 de calificare la Campionatul European din 2021, România U21 ocupă locul al treilea, cu şase puncte. Pe primul loc se află Danemarca, câştigătoare a celor…
Citeste continuarea aici
Gresie exterior / interior portelanata New Marfil Beige 60 x 60 cm lucioasa rectificata tip piatra naturalaCumpără-33%
Gresie exterior / interior portelanata Optima Onyx 60 x 120 cm lucioasa rectificata tip marmuraCumpără-33%
Gresie exterior / interior portelanata Titan Grey 60 x 120 cm mata rectificata aspect cimentCumpără-31%
Gresie tip parchet exterior / interior Sekoya Beige 20 5 x 60 cm mata portelanata antiderapantaCumpără




