Brexit-ul poate provoca o grevă pe scară largă a investitorilor

 Preşedintele UBS, Axel Weber, a afirmat că, în prezent, are loc o „grevă” a investitorilor, care s-ar putea extinde, din cauza confuziei şi a incertitudinilor provocate de Brexit, relatează CNBC.

„Cred că aţi observat, din cauza Brexit-ului dar şi a conflictelor comerciale, că a avut loc o creştere enormă a incertitudinilor. Incertitudinile au fost întotdeauna rele pentru investitori. Dar ceea ce observăm acum, şi o observăm în baza noastră de clienţi, este aproape o grevă a investitorilor”, a declarat preşedintele UBS, potrivit sursei citate.

Comentariile bancherului german au avut loc la reuniunea anuală a FMI din Washington, unde discuţiile s-au concentrat în cea mai mare parte pe tensiunile economice provocate de războaiele comerciale, protecţionism şi instabilitatea politică.

„Modul în care văd eu lucrurile este că în timp ce dobânzile sunt foarte, foarte scăzute, iar costurile investiţiilor se află la un nivel scăzut istoric, incertitudinile dacă aceste proiecte vor da rezultate, dacă regândirea lanţurilor de producţie va da rezultate, fie că acestea sunt în China sau pentru europeni în Marea Britanie, sunt uriaşe. Iar oamenii nu vor lua aceste decizii până nu vor fi luate deciziile politice”, a spus Weber.

S&P Global Ratings a calculat, în primăvară, că Brexit-ul a costat economia britanică 86 miliarde de dolari, iae incertitudinile provocate de votul la referendum a dus la o depreciere semnificativă a lirei sterline, a mărit inflaţia, a redus puterea de cumpărare a populaţiei, a slăbit exporturile, a redus preţurile proprietăţilor imobiliare şi a blocat investiţiile locale şi străine.

Marea Britanie tocmai a solicitat o prelungire a termenului de ieşire din UE, care era 31 octombrie, iar aceasta ar fi a treia extindere de la referendumul din iunie 2016, după ce parlamentarii britanici au amânat un vot de sâmbătă referitor la acordul de retragenere negociat de premierul Boris Johnson.

Parlamentarii britanici au votat pentru activarea unei legi care impune premierului să ceară de la Bruxelles amânarea Brexit-ului, în pofida opoziţiei vocale a lui Johnson.

Cu toate acestea, liderii europeni nu sunt obligaţi să accepte cererea de extindere, existând mai multe modalităţi de a răspunde. Aceştia ar putea oferi o prelungire tehnică, de câteva săptămâni, în speranţa aprobării acordului renegociat cu Johnson, ofi ar putea conveni amânarea Brexit-ului până pe 31 ianuarie, deschizând calea pentru organizarea de alegeri generale în Marea Britanie şi posibil a unui nou referendum sau ar putea refuza cererea de prelungire, ceea ce ar putea declanșa o criză economică în Marea Britanie şi în UE.

Preşedintele Consiliului UE, Donald Tusk, a spus că a primit scrisoarea cu cererea de extindere şi că va începe consultări cu liderii UE despre modul în care să răspundă la cererea Marii Britanii. Între timp, ministrul însărcinat cu negocierea acordului, Michael Gove, a declarat, duminică dimineaţa, că Marea Britanie va ieşi din UE pe 31 octombrie, amplificând confuzia.

În pofida acestor lucruri, Weber a spus „că este mai optimist că va avea loc un Brexit ordonat”.

„Investitorii vor să fie siguri de acest lucru. De prea multe ori a fost amânat proiectul, acum reţin şi aşteaptă cu investiţiile. Puteţi vedea cât de mult au scăzut investiţiile în Marea Britanie, iar acest lucru nu este bun, pentru o componentă dinamică a economiei”, a afirmat bancherul.

Sursa: News24.ro.

Citește și