Erling Haaland,singurul jucător care înscrie șase goluri în primele trei jocuri din Liga Campionilor

 Erling Haaland, atacantul norvegian al echipei Salzburg, a stabilit un nou record, după ce a înscris două goluri pentru Salzburg, miercuri seara, contra lui Napoli, în grupa E a Ligii Campionilor, scor 2-3.

Potrivit L’Equipe, Haaland este primul jucător din istoria Ligii Campionilor care înscrie șase goluri în primele trei partide disputate în această competiție.

În acest sezon, atacantul, în vârstă de 19 ani, a înscris de trei ori contra lui Genk (6-2), o dată contra lui Liverpool (3-4) și de alte două ori împotriva lui Napoli (2-3). De asemenea, în actuala stagiune, Haaland are 20 de goluri reușite în 13 partide din toate competițiile.

În urma prestației contra lui Napoli, norvegianul este al doilea jucător sub 20 de ani care izbutește să înscrie în primele trei meciuri din Liga Campionilor, după Karim Benzema.

Mai mult, la Campionatul Mondial U20 din acest an, Haland a participat alături de naționala Norvegiei, iar în faza grupelor a înscris nouă goluri contra celor din Honduras, într-o partidă care s-a încheiat cu scorul de 12-0. Acesta a debutat la naționala de seniori a Norvegiei în septembrie, când a prins minute contra Maltei (2-0) și Suediei (1-1).

Haland e născut la 21 iulie 2000, în Leeds, dar a evoluat doar în Norvegia până în prezent. După ce și-a făcut junioratul la Bryne FK, a ajuns la Molde, care l-a vândut la începutul acestui an la Salzburg, pentru 5 milioane de euro.

Sursa: News24.ro.

Citeste continuarea aici

Citește și