Chindia Târgoviște – Universitatea Craiova 1-1, în etapa a 16-a din Liga 1
Universitatea Craiova a obținut doar un rezultat de egalitate (1-1), în meciul din deplasare cu Chindia Târgoviște, deși a jucat o repriză și jumătate în superioritate numerică.
Disputa de la Ploiești, acolo unde Chindia își joacă meciurile de pe tere propriu, a început bine pentru olteni, care au avut câteva ocazii bune de gol. Situația devenea una și mai bună în momentul în care s-au văzut nevoiți să joace cu un om în plus. Arbitrul central Cătălin Popa i-a arătat cartonașul roșu lui Josip Ivancic, după o lovitură cu cotul asupra lui Mihai Bălașa. Atacurile Craiovei au continuat, dar la pauză s-a intrat cu scorul de 0-0.
Chindia Târgoviște a fost cea care a punctat prima pe tabelă, după o lovitură liberă din minutul 62. Robert Neciu a pasat pe jos, în careu, pentru Ovidiu Bic, care l-a învins pe portarul Craiovei cu un șut la colțul lung. Oaspeții au egalat însă repede, după doar două minute, tot dintr-o fază fixă. Alexandru Cicâldău a executat o lovitură liberă de la marginea careului, balonul a lovit un jucător aflat în zid și a intrat în poartă. Portarul Mihai Aioani plecase pe colțul opus. Pe final, Chindia putea da lovitura, având mai multe ocazii notabile. Cea mai importantă i-a aparținut lui Cristian Neguț. A trimis puțin pe lângă poartă de la marginea careului mare.
Echipele de start:
Chindia: Aioani – Martac, Benga, Leca, Neciu – Neguț, Rață, Bic, Yameogo – Ivancic, Dumiter
Rezerve: Moldovan – Cherchez, Dinu, Dumitrașcu, Mihai, Novac, Voduț
Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Bălașa, Ferreira, Bancu – Ivanov, Cicâldău, Cosic – Bărbuț, Ivan, Mihăilă
Rezerve:…
Citeste continuarea aici