Fundașul Vlad Marin se află în discuții cu echipe din Liga 1

Vlad Marin (24 de ani), fundaș stânga, ar putea să revină în România, în Liga 1. Fotbalistul este liber de contract după despărțirea de gruparea AC Cuneo 1905, din Italia, și se află în discuții cu mai multe cluburi din prima ligă a campionatului intern.

Marin este curtat și de formații din afara României, din Elveția și Austria, anunță site-ul sport.ro. Fundașul vorbea despre viitorul său în urmă cu câteva săptămâni. ”Sunt acasă şi aştept. Ştiu, este penibil, dar vreau o nouă echipă.”, declara în septembrie pentru gsp.ro.

Vlad Marin a trecut pe la echipele ”under” ale lui Lazio, Manchester City, Juventus și AS Roma, iar ulterior a făcut pasul la echipele de profesioniști. A bifat prezențe pentru ACR Messina, Rimini, FCV Dender EH și Cuneo.

Fundașul lateral are și trei selecții pentru reprezentativa U19 a României, în 2013, în meciuri amicale.

 

 

 

Sursa: News24.ro.

Citeste continuarea aici

Citește și