Basmele Fraţilor Grimm

Grădinile Palatului Ludwigsburg din Germania, recunoscute ca Blühendes Barock (Barocul Înfloritor) atrag anual peste 500.000 de turişti prin diversitatea ofertelor, între acestea regăsindu-se cel mai mare şi mai frumos spectacol floral din lume, Grădina Poveştilor, care în acest an a împlinit 60 de ani şi are acelaşi succes ca în prima zi.

Poveştile Fraţilor Grimm, ale lui Wilhem Busch şi ale altor autori par nemuritoare la Grădina Poveştilor, care este asaltată în permanenţă de copii, începând din 1959, de la înfiinţarea acesteia.

Totul a început în 1959 cu nouă scene de basm, iar acum grădina prezintă peste 40 de poveşti, care oferă fidel imaginea clasică expusă de Fraţii Grimm în „Hansel şi Gretel” sau de Wilhem Busch în „Max şi Moritz”.

Încă de la intrare în Grădina Poveştilor creatorii Barocului Înfloritor „avertizează” că acest mod de a experimenta basmele stimulează imaginaţia copiilor, fiindcă acestea „sunt o formă de artă unică, care nu şi-au pierdut în niciun fel din fascinaţie, chiar în această eră a jocurilor electronice şi a realităţii virtuale”.

Din Grădina Poveştilor aflăm că, în 1957, administratorul domeniului, Albert Schöchle, a călătorit în Olanda pentru a cumpăra animale, iar în timp ce se afla acolo, a descoperit o grădină de basm, lângă Tillburg.

„La vremea respectivă, Schöchle era îngrijorat considerabil de viitorul Barocului Înfloritor şi căuta o nouă atracţie pentru parc. Albert Schöchle a fost entuziasmat, însă Consiliul său de administraţie a fost iniţial îngrozit, iar acesta a trebuit să convingă fiecare membru în mod individual despre valoarea proiectului său. Schöchle nu a plagiat designul din Olanda, ci s-a inspirat din poveştile germane şi a îmbunătăţit multe detalii ale proiectului. Data de 16 mai 1959 a fost ziua cea mare – Grădina Poveştilor din Ludwigsburg şi-a deschis porţile! Cei care erau pentru, dar şi cei care erau împotriva conceptului Grădinii cu Poveşti au aşteptat cu atenţie reacţia publicului. Schöchle era însă convins că ideea lui va fi populară, la fel cum fusese şi ideea sa anterioară despre Barocul Înfloritor. Şi, încă o dată, instinctul lui Schöchle avea dreptate: reacţia publicului a dovedit-o. Nici măcar Schöchle nu se aşteptase la un astfel de răspuns: veniturile au crescut cu peste 50%, iar în 1960 au fost chiar cu 100% mai mari decât anul precedent. Grădina cu Poveşti a fost un succes uriaş încă de la început (…) Schöchle reuşise din nou, Grădina Poveştilor a fost salvarea financiară a Grădinii Baroce a Palatului Ludwigsburg”, aflăm la intrarea în Grădina cu Poveşti.

Din 1959, în Grădina Poveştilor s-au construit mereu noi atracţii, însă fără a se renunţa la stilul clasic, iar de atunci sute de mii de copii şi părinţi accesează lumea de basm.

„Când copiii zâmbesc şi ochii lor sclipesc de bucurie, face mai mult pentru mine decât aprobarea a o sută de bătrâni cu barbă”, a spus inventatorul grădinii de basm, Albert Schöchle.

În Grădina Poveştilor putem găsi creaturi misterioase care trăiesc pe un tărâm magic, aflăm unde locuieşte Prinţul Broaştei, cum arată Alba ca Zăpada, ce năzdrăvănii au mai făcut Max şi Moritz, cât de înalt este Rübezahl sau cât de lung e părul prinţesei Rapunzel, cum poţi urca pe tronul Regelui Crinului de Apă, ce aventuri ne aşteaptă alături de Sinbad, cum ne îndeplineşte dorinţele lampa lui Aladin sau cum descoperim comoara lui Ali Baba.

Vizitatorii Grădinii cu Poveşti pot pătrunde în fiecare basm şi, evident, pot obţine ceea ce au de oferit eroii acestor basme. De exemplu, dacă mergi sub Turnul lui Rapunzel şi strigi „Rapunzel, Rapunzel, lasă-ţi părul!”, prinţesa crede că este prinţul care vine să o salveze din turnul fără uşi în care mama ei vitregă a ferecat-o şi îşi lasă părul galben, împletit, pentru ca prinţul să urce la ea, ca pe o frânghie. Dar de îndată ce Rapunzel îşi dă seama că nu există un prinţ care să aştepte mai jos, coada ei se opreşte la jumătatea drumului.

Dar până la Turnul lui Rapunzel, îl întâlnim pe povestitorul de poveşti, care aşteaptă vizitatorii cu o carte de poveşti deschisă, care îi invită să păşească în lumea fermecătoare a basmelor.

Imediat după ce ordonăm oala fermecată să fiarbă, iar aceasta chiar ne îndeplineşte dorinţa, dăm cu ochii de „Uriaşul din Ludwigsburg”, care a trăit cândva la curtea din Ludwigsburg şi a protejat nobilimea şi tot atunci aflăm că dacă urcăm pe tronul regelui Crinului de Apă, devenim conducătorul ţării şi ai oamenilor săi pentru o clipă.

Grădina cu Poveşti are mai multe trasee, unul dintre acestea fiind „Fluxul de poveşti”, pe care îl putem parcurge cu barca şi unde întâlnim „Înţeleapta”, pe „Croitoraşul cel Viteaz” sau pe „Pinocchio”, chiar în stomacul balenei uriaşe, de unde doar Pinocchio şi Geppetto ne pot ajuta să ieşim.

Pe un alt traseu, de această dată parcurs pe jos, ajungem la Alba ca Zăpada, unde chiar îi putem întreba oglinda „Oglindă, oglinjoară, cine e cea mai frumoasă din ţară?” şi oglinda ne răspunde.

Dacă totuşi răspunsul oglinzii nu ne gâdilă suficient orgoliul, putem încerca să ne delectăm cu o bucată de turtă dulce din căsuţa la care au ajuns Hansel şi Gretel. Şi aşa ne vom da seama de ce căsuţa din turtă dulce e neschimbată de 60 de ani încoace: imediat ce apăsăm pe clanţa porţii, într-o fereastră apare vrăjitoarea cea rea, care ne ademeneşte cu vorbe frumoase, însă, în acelaşi timp, încinge cuptorul ca să ne prăjească.

O parte însemnată a Grădinii Poveştilor este dedicată neastâmpăraţilor „Max şi Moritz”, care o lasă pe Văduva Bolte fără puii din tigaie, iar aceasta îşi ceartă câinele nevinovat, tot ei îl insultă pe croitorul Böck sau pun gândaci în patul Unchiului Fritz. De farsele celor doi nu a scăpat nici Profesorul Lämpel, învăţătorul din sat, căruia Max şi Moritz îi umplu pipa cu praf de puşcă sau Fermierul Mecke, căruia neastâmpăraţii i-au găurit sacii de cereale, în drum spre moară. Evident, atât lui Max, cât şi lui Moritz le vine de hac Maestrul Bucătar, căruia încearcă să îi fure covrigii.

Vizitatorii pot testa şi obiectele fermecate ale „Feciorilor croitorului”, cei izgoniţi de acasă din cauza minciunilor caprei „Cum să mă fi săturat, când prin şanţuri m-a purtat? Nicio frunză n-am gustat!”: măsuţa fermecată, care răspunde imediat la comanda „Masă aşterne-te!”, aducând tot felul de bucate în faţa celui care îi cere acest lucru, măgăruşul care scuipă aur dacă îi spui „Urechilă, dă-i drumul!” sau măciuca fermecată al celui de-al treilea frate, care le-a făcut dreptate fraţilor săi deposedaţi de cele două minunăţii de hangiul cel viclean, cea care nu-i slăbeşte din tăbăceală pe cei vinovaţi, până nu îi ordoni „Măciucă, intră în sac!”.

Între cele 40 de scene de poveste o găsim şi pe Scufiţa Roşie, pe Mama Hulda, Lupul şi cei şapte copii mici (asemănător scenariului Caprei cu trei iezi), Muzicanţii din Bremen, pe vicleanul Rumpelstiltskin, care îşi divulgă singur numele, papagalul vorbitor care îţi cântă exact cum îi cânţi tu, pe Ali Baba şi cei patruzeci de hoţi, pe Cenuşăreasa, Pantofii Roşii, pe Degeţica sau pe Uriaşul Goliat, însă şi pe Frumoasa din pădurea adormită sau pe avarul Rübezahl.

Palatul Ludwigsburg, în a cărui grădină barocă este amenajată Grădina cu Poveşti şi are loc competiţia europeană anuală a bostanilor, a fost construit în 1704 de către ducele Eberhard Ludwig, iar ulterior fiecare dintre locatari, printre care şi ducele Carl Eugen, şi-au pus amprenta asupra interiorului, dar mai ales asupra grădinilor, care se întind pe mai bine de 30 de hectare.

În jurul anilor 1770 grădina de sud a fost desfiinţată şi cultivată în mare parte cu trifoi, aceasta a fost revitalizată în 1797 de ducele Friedrich al II-lea, devenit rege în 1806, iar după venirea la putere a lui William I, grădina a fost deschisă publicului, în anul 1828.

Odată cu venirea toamnei bostanii recordmeni ai Europei sunt expuşi la Ludwigsburg Pumpkin Festival. Dat fiind faptul că în grădinile palatului se află celebra Grădină a Poveştilor, tema din acest an a Ludwigsburg Pumpkin Festival a fost „Lumea fantastică a basmelor”.

Astfel, pentru această a 18-a ediţie, artiştii au conceput din bostani personaje din basme, precum Peter Pan, unicorni, hidre, balauri, dragoni la dimensiuni impresionante, iar atracţia festivalului au fost, în mod evident, bostanii uriaşi.

În acest an, considerat unul destul de slab pentru bostani, competiţia europeană a fost câştigată de Maria van Geel, din Belgia, cu un bostan de 1.013 kilograme, locul doi revenindu-i unui bostan de 979 de kilograme, iar locul al treilea a avut 860 de kilograme, toţi bostanii fiind cultivaţi în Belgia. Din acest motiv, organizatorii au amenajat un stand şi cu bostanii uriaşi ai Germaniei, care au cântărit ceva mai puţin, locul I având 687,5 kilograme şi a crescut în ferma lui Michael Asam din Herethausen, locul II a avut 650 de kilograme, iar locul al III-lea a avut 628 de kilograme.

În ciuda dimensiunilor uriaşe ale bostanilor, nici în acest an nu a putut fi doborât recordul mondial deţinut de belgianul Mathias Willemijns, din 2016, care a prezentat atunci un exemplar care cântărea 1.190,5 kilograme.

Palatul Ludwigsburg este construit în trei stiluri arhitecturale – Baroc, Rococo şi Neoclasicism – este acum muzeu şi mai adăposteşte o serie de atracţii deosebite: Muzeul de Ceramică, Muzeul de Modă cu ţinute începând din secolul al XVIII-lea până în secolul XX, apartamentele private ale ducelui Carl Eugen care păstrează decorul original, cu mobila şi accesoriile aferente, Galeriile Baroce, plus un muzeu interactiv pentru copii.

Sursa: News24.ro.