Premierul anunţă că îl demite pe secretarul de stat Valeriu Lupu

Premierul Ludovic Orban a declarat vineri seara, pentru AGERPRES, că îl va demite pe Valeriu Lupu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor pe numele căruia ar fi fost deschis dosar penal în urma unui accident rutier în care a fost implicat la Timişoara.

Poliţiştii timişoreni au întocmit, vineri, dosar penal pe numele unui bărbat care a lovit o maşină într-o parcare din Timişoara şi a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, dar şi să i se recolteze probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul este Valeriu Lupu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

„Un bărbat de 56 de ani a lovit o maşină aflată într-o parcare de pe strada Behelei, producând pagube materiale. La sosirea echipajelor de poliţie, bărbatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, totodată refuzând şi să i se recolteze probe de sânge. Astfel, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de prelevare de mostre biologice”, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Aurora Voicilă.

Sursa: News24.ro.

Citește și