Festivalului Internaţional Europalia România
Ansamblul SoNoRo va susţine două concerte şi o serie de masterclass-uri, în perioada 8-10 ianuarie, la Haga şi Antwerp, eveniment care va avea loc în cadrul Festivalului Internaţional Europalia România, informează un comunicat al Institutului Cultural Român transmis AGERPRES.
Concertele SoNoRo vor avea loc după următorul program: Antwerp – 8 ianuarie, Antwerp (masterclasses) – 9 ianuarie, Haga – 10 ianuarie.
Programul muzical al concertelor va conţine Johannes Brahms – Cvartetul cu pian nr. 1 Op. 25 în sol major, George Enescu – Rapsodia Romană Nr. 1, într-un aranjament pentru cvartet cu pian de Thomas Wally, George Enescu – Octet pentru coarde în Do major, Op. 7.
Muzicienii SoNoRo care vor participa la concertele din ianuarie sunt violoniştii Mihaela Martin, Alexander Sitkovetsky, Alissa Margulis, Tatiana Samouil, violiştii Vladimir Mendelssohn şi Răzvan Popovici, violonceliştii Justus Grimm şi Kyrill Zlotnikov şi pianista Diana Ketler, apreciaţi solişti ai marilor scene ale lumii şi profesori la unele dintre cele mai importante academii de muzică europene.
„Ne bucurăm că vom începe anul acesta sub cele mai bune auspicii, revenind cu turneul „Concertele SoNoRo” în ianuarie, la Europalia. Este un an deosebit de important pentru Festivalul SoNoRo, anul în care vom aniversa cea de-a XV-a ediţie a festivalului, cu o ediţie intitulată „Pasărea Măiastră”, ce va începe pe 30 octombrie, la Bucureşti, şi se va încheia în decembrie, la Carnegie Hall, în New York. Ne vom lăsa încă o dată inspiraţi de geniul lui Enescu şi al lui Brâncuşi şi vom oferi, sperăm noi, cea mai bună ediţie de până acum a Festivalului SoNoRo, aşa cum se cuvine pentru o aniversare atât de importantă”, a declarat Răzvan Popovici, directorul Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, citat în comunicat.
SoNoRo este un ansamblu internaţional, care susţine constant concerte pe cele mai faimoase scene ale lumii, cum ar fi Carnegie Hall din New York, Kennedy Center din Washington, Wigmore Hall din Londra şi Konzerthaus din Viena, dar şi la Atena, Istanbul, Amsterdam, Paris, Bruxelles sau Sofia.
Festivalul SoNoRo, creat de asociaţia cu acelaşi nume, ce îi are cofondatori pe violistul Răzvan Popovici şi pe pianista Diana Kettler, colaborează în mod regulat cu festivaluri de muzică din străinătate: Kammermusiktage de la Riga (Letonia), Chiemgauer Musikfruhling, Traunstein (Germania), Kulturwald und Pelerinages Monaco (Germania), Music at Plush (Marea Britanie), Sounding Jerusalem (Israel), Tartini Festival (Slovenia) şi Kobe Music Festival (Japonia), Arezzo (Italia) etc.
Sursa: News24.ro.