Un program de finanţare destinat eficienţei energetice

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) va lansa un program de finanţare care va ajuta proprietarii de case să le eficientizeze din punct de vedere energetic, reducând consumul de energie şi, implicit, emisiile de gaze cu efect de seră, a anunţat, vineri, pe Facebook, ministrul de resort, Costel Alexe.

Conform oficialului, programul va fi dezvoltat cu sprijinul asociaţiilor de profil şi instituţiilor internaţionale şi va avea cinci obiective majore.

Astfel, primul obiectiv se referă la protejarea mediului, direct şi indirect.

„Clădirile sunt responsabile pentru 40% din energia consumată în Uniunea Europeană şi 36% din emisiile de gaze cu efect de seră. În România, cifrele, conform asociaţiilor de profil, sunt mai mari: 50%, respectiv 40%. Mai mult decât transportul, mai mult decât industria. De ce să continuăm să aruncăm în atmosferă aceste emisii, făcând rău planetei şi României? Nu în ultimul rând, acest program are în vedere să protejeze pădurile. Foarte mulţi oameni taie copaci pentru a-şi încălzi casele. O casă care pierde mai puţină căldură înseamnă mai mulţi copaci salvaţi de la tăiere”, scrie Alexe.

Ministrul Mediului precizează, totodată, că prin acest program veniturile proprietarilor de case vor creşte indirect, prin faptul că vor plăti facturi mai mici pentru încălzirea şi răcirea locuinţelor.

„Să nu uităm că 1 român din 5 nu îşi poate încălzi adecvat locuinţa sau are dificultăţi în a-şi plăti facturile, aflându-se în situaţie de sărăcie energetică. Spre exemplu, proprietarul unei case tipice termoizolate poate plăti cu 1.500 – 2.000 de lei mai puţin pe an….

Citeste continuarea aici

Citește și