Peste 80 de sancţiuni de circa 315.000 lei, aplicate în Bihor în ultimele 24 de ore pentru nerespectarea ordonanţelor militare
Angajaţii din structurile MAI au aplicat, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor dispuse la nivel naţional pe timpul stării de urgenţă, 82 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 314.730 lei, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al DSP Bihor, Dorel Ţîrţ.
Situaţia statistică actualizată pentru judeţul Bihor arată, joi dimineaţă, că 113 persoane sunt în carantină, cu 38 mai multe decât în ziua precedentă, iar 3.673 de persoane sunt autoizolate la domiciliu, cu 360 mai mult decât în ziua precedentă, dintre care 1.959 titulari ai chestionarelor şi 1.714 aparţinători ai acestora.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ITPF Oradea, Laura Bondar, de miercuri, ora 7,00, până joi, la ora 7,00, prin PTF Borş au intrat 2.800 de persoane cu 1.900 de autovehicule, iar prin PTF Nădlac II au intrat în ţară în jur de 5.500 de persoane cu 2.600 de autovehicule.
Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor au instalat un cort pentru triaj epidemiologic la Spitalul Municipal Salonta şi au desfăşurat misiuni de asigurare la centrul de triere amplasat în PTF Borş. De asemenea, ISU asigură suportul operaţional şi fluxul informaţional la nivelul Centrului Judeţean de Comandă şi Coordonare a Intervenţiei (CJCCI), precum şi transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate. În aceste misiuni au fost implicate 23 de cadre ale ISU Bihor.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii bihoreni au verificat 1.955 persoane aflate în evidenţă ca autoizolate la domiciliu. Echipajele Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) au însoţit 67 convoaie organizate pentru tranzitarea judeţului spre zonele de carantinare/autoizolare şi au efectuat o misiune de transport spre spaţiile de carantină. În aceste misiuni au fost implicate 190 cadre ale IPJ Bihor.
Jandarmii bihoreni au însoţit 19 convoaie organizate pentru tranzitarea judeţului spre zonele de carantinare/autoizolare şi au asigurat măsuri de pază şi protecţie la nivelul celor trei centre de carantină active. În aceste misiuni au fost implicate 75 cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor.
Sursa: Financiarul.ro.