Papa Francisc aminteşte că în vremuri de restrişte este importantă ajutorarea celor săraci
Papa Francisc a amintit în timpul unei slujbe pe care a oficiat-o luni în capela reşedinţei sale din Santa Marta că a îi ajuta pe cei săraci nu înseamnă „că eşti comunist” şi că la Judecata de Apoi oamenii vor da socoteală pentru modul în care s-au comportat faţă de cei nevoiaşi, relatează EFE.
Papa Francisc a criticat, de asemenea, marile organizaţii umanitare care alocă mai mulţi bani personalului angajat, decât activităţilor pe care le desfăşoară.
„Să ne gândim la acele organizaţii caritabile sau umanitare care au mulţi, foarte mulţi angajaţi, au în structura lor oameni foarte bogaţi, dar dedică doar 40% din bani săracilor, pentru că 60% merg la plata salariilor tuturor acestor persoane. Este un mod de a-i priva de bani pe cei săraci”, a spus papa Francisc.
Sfântul Părinte a avertizat că majoritatea săracilor sunt cei pe care nu îi vedem, sunt „săracii ascunşi”, deveniţi pentru noi „invizibili”, deoarece suntem copleşiţi de „cultura indiferenţei”, care este „negaţionistă”. Cei mai mulţi dintre ei sunt „victimele politicilor economice, politicilor financiare”. „Banii sunt concentraţi în mâinile celor puţini, în timp ce sărăcia este pentru cei mulţi”, a adăugat suveranul pontif.
„Prima întrebare care ne va fi pusă de Iisus la Judecata de Apoi va fi ce am făcut pentru cei săraci”. „Le-ai oferit de mâncare?”, „Când erau la închisoare i-au vizitat?”, „Când s-au aflat în spital, ai fost la căpătâiul lor?”, a întrebat retoric papa Francisc.
„Nu vom fi judecaţi pentru luxul, pentru călătoriile în străinătate sau pentru importanţa socială pe care am dobândit-o. Vom fi judecaţi pentru relaţia noastră cu cei săraci”, a insistat suveranul pontif. El a explicat, totodată, că a se îngriji de cei săraci, „nu înseamnă să fii comunist, ci este esenţa Evangheliei: vom fi judecaţi pentru asta”.
Papa Francisc a reamintit şi problema aglomerării închisorilor şi a subliniat că în aceste vremuri de pandemie aceste locuri pot deveni „un mare dezastru”.
„Să ne rugăm pentru conducători, pentru cei care trebuie să ia o decizie în acest sens, să găsească un mod corect şi creativ pentru a rezolva această problemă”, a adăugat papa Francis
Sursa: News24.ro.